Mic îndrumar de shopping
Individa e roșcațita de-o vopsea de șaptezeci și ceva de mii, din aia care usuca parul… ca în reclama cu vopseaua mamei Andreei Marin… și se uita urât la mine, cu privirea în contur negru, greu, de dermatograf…. E de dimineața, cred, între umerașele cu „super-țoale” din Mall și are un sictir în ea, care se ia. Eu, picata din greșeala în magazin, în ținuta sa-i zic… „shopping pe fuga”: blugi, pantofi, geaca, par prins în coada…
Ma rade – jap – dintr-o privire și îmi arunca direct privirea „ce ma-sa vrea?”… Fac un pas în magazin, ea cu privirea dupa mine… Iau un umeraș din rândul de haine, ea, dupa mine!!! Ma uit la ea, ea, fix la mine… Nu ne placem! Nu ne zâmbim… M-ar vrea plecata!! Sunt din alt film, n-am nici o treaba cu fetele care mișuna pe lânga mine, cu fuste-n fund, cizme lacuite, pudrate pâna-n decolteu… care inspira chef de spart malai și iubit cu cont gras. Sunt pe teren ostil, așa ca fac stânga împrejur și plec…
Pas de deux, o alta zi
Individa e aceeași, nuanța – de șaptezeci și ceva de lei, gândul tot la reclama cu mama Andreei Marin… Eu sunt schimbata, iar ziua-i alta… Mi-am pus fusta, pantofi cu toc, glos de buze, rimel. Și arma mortala: haina de blana!!
Sunt tot eu, dar tipa ma ia drept alta… Aș fi buna de un cocktail, o lansare, o ocazie, ceva… dar, nu!!! Eu sunt doar în Mall, la shopping… Inspir, cred, chef de cheltuiala, iar roșcata are un zâmbet Garfield, galben-interesat, și ma urmeaza servila printre standuri. Buun. Marșeaza!!!
Aleg diverse, iar ea se lasa încarcata cu bluze, fuste, ca tipa obscura din reclama cu șamponul pentru volum… Le poarta cocoșata prin magazin, fara sa crâcneasca, pâna aleg și alte chestii volanate-dantelate… Îi arunc un plictisit „asta-i tot”, intru în cabina de proba și… ies tirziu. În fine, țuguind un „mulțumesc” din vîrful buzelor, plec fara sa cumpar nimic. E dezamagita. Dar rânjește galben și spune dulce ca ma așteapta „și alta data”… O ignor. În spate, o simt nedumerita, de parca m-ar cunoaște de undeva…
Mai bine pas.
Racorita-n blana mea, înțeleg ca jocul ar putea merge mai departe… Ma gândesc ca, aș putea sa ma opresc în drum spre casa și la non-stop-ul din colțul strazii, sa-mi iau o pâine, ulei, ceva… sa fac și acolo o impresie buna… Sau, și mai bine!!! Aș putea sa-i sun pe cei de la „ApropoTV”, sa faca și cu mine un „paparazzo” mișto la standul cu produse de post, ca tot m-am dichisit atâta și ne cunoaștem… ce blana mea!!!
Olivia Steer