Aveam de toate acum, dar, vorba cântecului, nu mai aveam timp să le găsesc, că dacă-mi trebuia un ciocan căutam după el trei ore, iar când era să am nevoie de derulatorul automat, rețineți, pentru casete video sau de setul de gantere pentru mâna stângă, pierdeam cam jumătate de zi numai desfăcând la cutii, pentru că îmi place, totuși, să fiu ordonat, și am înghesuit totul în cutii, pe care am uitat însă să scriu ce conțin.
Astfel că, atunci când cotrobăiam după ceva, mai apelam și la copii, că ăștia mici câteodată sunt cu noroc, și le ziceam: dacă găsiți foarfeca de ață neagră, vă las să alegeți ce cutie vreți din alea din pod, ca în povestea cu Sfânta Vineri.
Ce mă mai râdeam de ei când veneau opintindu-se cu lăzile din pod și nu găseau în ele decât balauri din fulgarine și alaindeloane conservate în naftalină! Dar divaghez…
Citește întreaga povestire a lui Silviu Brizu (Chicago), pe Kamikazeonline.ro