Mezina lui Cristian Chivu joacă în serialul „Adela” de la Antena 1

10 11. 2021, 11:22

Fiica cea mică a lui Cristian Chivu, Anastasia Chivu, şi-a făcut debutul în actorie şi va putea fi urmărită începând din această săptămână în serialul produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production pentru Antena 1 „Adela”. Aceasta a venit special în România, însoţită de mama sa, Adelina Chivu, pentru a participa la filmările pentru acest proiect, unde va interpreta un rol-cheie.

„Urmăream serialul ‘Adela’ pe AntenaPLAY de acasă, din Italia şi mi-a plăcut!”, a mărturisit mama Anastasiei, Adelina Chivu. Fetița a povestit că actoria este visul său. „Tot timpul mi-am dorit să fiu actriţă, mi-a plăcut mult ideea! Mama îmi zice Demi Moore!”, a mai dezvăluit micuţa, care visează ca în timp să ajungă o mare actriţă la Hollywood, potrivit unui comunicat remis Apropo de Antena 1.

Începând de joia aceasta, de la 20:30, la Antena 1, telespectatorii o vor putea urmări pe Anastasia în rolul Dianei, sora lui Lucian (Daniel Nuţă), o fetiţă de 10 ani, născută la New York şi care în prezent locuieşte la internat. „Este foarte fain aici, îmi place mult şi chiar dacă la început mi-a fost puţin greu şi aveam emoţii, m-am obişnuit repede. În serial sunt o fată de 10 ani, care vine special din America să-l caute pe fratele său, Lucian!”, a dezvăluit Anastasia Chivu.

Alături de Anastasia, din distribuţia serialului de la Antena 1 mai fac parte şi fata lui Marius Lăcătuş, Dominique (Tania), şi fiul lui Ilie Dumitrescu, Toto (Floppy), două personaje care vor interacţiona mult cu Diana.

CITEȘTE ȘI: Serialul „Adela”, de la Antena 1, lider de audienţă joi seara

Foto: Antena 1