Mexicanii sunt supărați pe Inna! Află de ce

02 04. 2012, 12:00

Pentru prima dată de când a cunoscut succesul, Innei i se reproșează că are „fițe de vedetă”, iar asta o susțin mexicanii.

Aflată într-un turneu în Mexic, artista în vârstă de 24 de ani a fost aproape huiduită de fanii de acolo. Nici presa nu are cuvinte de laudă, după prestația sa muzicală.

La un moment dat, echipa a întâmpinat ceva probleme tehnice, de sonorizare, motiv pentru care Inna a decis să întrerupă show-ul. Acest lucru nu a fost pe placul publicului, care „a taxat-o”. Reprezentanți ai presei au spus despre artistă că este prea devreme să aibă asemenea pretenții și ifose de vedetă, adăugând că nu s-a comportat ca o profesionistă.

Inna a reluat spectacolul după remedierea problemelor, dar nu a mai oferit și bis-uri, după cum obișnuiește să o facă. Fanii nu au fost mulțumiți de alegerea artistei.

„Cineva trebuie să vorbească cu ea și să îi explice că și-a ales să activeze într-un domeniu în care e important să iei lucrurile pas cu pas. Ideea e să nu încerci să alergi înainte de a învața să mergi”, au comentat mexicanii.

„Doar timpul ne va demonstra care este locul Innei în Mexic și în lume”, au mai adăugat aceștia.