Metoda INCREDIBILĂ‚ prin care și-a prins nevasta că îl ÎNȘELA cu un puști de 16 ani

14 11. 2012, 15:10

Dacă ai fost suficient de galant încât să-i cumperi soției un telefon performant, poți folosi funcția GPS a acestuia pentru a o prinde în flagrant atunci cînd te înșală.Cel puțin, așa a procedat un american gelos, care bănuia că soția sa de 38 de ani îl „traduce” cu un puști de 16 ani.

Amie Neely, profesoară, și sotul său primiseră în gazdă doi elevi veniți pentru un schimb de experiență între două instituții de învățământ, lucru destul de curent în Statele Unite. Se pare însă, că împotriva uzanțelor, lui Amie „i-a căzut cu tronc” unul dintre elevi, astfel că, în cele din urmă aceștia au ajuns să întrețină relații sexuale.

„Pocinogul” s-a produs duminică dimineață, atunci când, în timp ce elevul o conducea pe gazda sa către școală, s-au oprit pentru o partidă de sex pe bancheta din spate a mașinii. Folosind funcția GPS a telefonului profesoarei, soțul gelos a reușit să-i prindă pe cei doi asupra faptului, având drept martori polițiștii pe care îi anunțase anterior.

Neely a fost arestată pentru agresiune sexuală asupra unui minor, dar a fost eliberată pentru o cauțiune de 15.000 de dolari.

Femeia și-a motivat acțiunile prin „criza vârstei mijlocii„, dar și prin insistența cu care era curtată de elev, insistență de care a crezut că va scăpa dacă îi dă acestuia ceea ce cere.

Declarația lui Neely a fost contrazisă de declarațiile elevului, care a spus că au întrținut de mai multe ori relații sexuale, inclusiv în casa profesoarei.