Mesajul straniu auzit în timpul unei ceremonii funerare, la biserică
La funeraliile unui cetățean britanic de la biserica St. Edward din Windsor erau prezenți membrii familiei și apropiații. Pe când lumea era atentă la slujbă s-a auzit dintr-o dată o voce a unui necunoscut.
„Atenție, pregătiți-vă de aterizare” a spus vocea venită parcă de nicăieri. De fapt, vocea aparținea unei stewardese din avionul care zbura pe deasupra bisericii, iar întâmplarea a fost posibilă prin interferențe radio (de la avion cu stația bisericii).
În momentul în care vocea a răsunat în biserică, nepotul răposatului citea elogiul, iar cei prezenți au crezut că el a vorbit și, în consecință, ei s-au așezat pe scaune….
Se presupune că această gafă s-a întîmplat pentru că microfonul fără fir era pe aceeași frecvență cu radioul avionului.
Cei prezenți la ceremonie au realizat situația și au izbucnit în râs, spre jena preotului.
„Toată lumea se uita spre tavan încerând să-și dea seama de unde vine vocea”, spune unul dintre cei prezenți la ceremonie. „Am încercat să vedem și partea bună a situației”, a adăugat el.
Biserica St. Edward se află chiar sub culoarul aerian ce duce la Aeroportul Heathrow. Preotul a menționat că nu este prima dată când se întâmplă așa ceva.