Meryl Streep şi Stevie Wonder vor fi decoraţi de Barack Obama
Meryl Streep şi Stevie Wonder se numără printre cele 19 personalităţi care vor fi decorate în 2014 cu Medal of Freedom (Medalia pentru Libertate – n.r.), potrivit contactmusic.com.
Vedetele au fost nominalizate de preşedintele american Barack Obama, luni, pentru primirea celei mai importante distincţii civile acordate de preşedinţia americană. Aceste distincţii sunt oferite pentru contribuţii aduse intereselor naţionale sau celor privind securitatea Statelor Unite ale Americii.
Pe lângă Streep şi Wonder, medalia va fi acordată şi compozitorului şi dramaturgului Stephen Sondheim, jurnalistului Tom Brokaw, actriţei Marlo Chomas şi scriitoarei de origine chiliană Isabel Allende, scrie Mediafax.
Foto: AFP – Mediafax Foto
Medaliile vor fi decernate în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 24 noiembrie la Casa Albă, în Washington.
În ultimii ani, Meryl Streep, în vârstă de 65 de ani, a interpretat numeroase femei celebre pe marele ecran, precum fostul premier britanic Margaret Thatcher în „Doamna de fier/ The Iron Lady” şi maestrul bucătar Julia Child în „Julie şi Julia/ Julie & Julia”.
De asemenea, presa americană afirmă că personajul Miranda Priestley pe care Meryl Streep l-a jucat în „Diavolul se îmbracă de la Prada/ The Devil Wears Prada” este inspirat din celebra Anna Wintour, redactorul-şef al prestigioasei reviste americane Vogue.
Stevie Wonder, în vârstă de 64 de ani, renumit pentru piesele de succes „Superstition”, „I Just Called to Say I Love You” şi „My Cherie Amour”, este considerat o veritabilă legendă a muzicii soul. Muzicianul american a susţinut – în 2008 – un turneu mondial al cărui scop principal a fost, potrivit artistului, de a răspândi în lume un apel la unitate pentru toate rasele şi religiile.