Meryl Streep, mesaj incredibil pentru fani!
De curând, pe pagina de Facebook a actriţei a fost postată o imagine cu următorul mesaj: „Aici sunt eu, în timp ce mă îndreptam spre casă de la audiţia pentru rolul principal din King Kong, unde mi s-a spus că sunt prea urâtă pentru rol.
Pot spune că acela a fost un moment crucial pentru mine, pentru întreaga mea carieră. Acea părere răutăcioasă şi brutală ar fi putut să mă oprească din a-mi îndeplini cel mai mare vis, acela de a deveni actriţă, sau m-ar fi putut motiva să merg mai departe, oferindu-mi şi mai multă încredere in mine. Ce am făcut?
Am inspirat adânc şi am răspuns civilizat: Îmi pare rău că eşti de părere că sunt mult prea urâtă pentru filmul tău, dar aceasta este doar o opinie dintr-o mare de alte păreri, aşa că eu am să merg să caut una mai blândă. Acum am 18 premii Oscar”, a scris actriţa în vârstă de 66 de ani pe Facebook.
Postarea vedetei a primit deja aprecieri de la peste 712.000 de persoane şi a fost distribuită de peste 120.000 de utilizatori, semn că mesajul pe care Meryl a dorit să îl transmită a fost bine receptionat.