Meryl Streep, despre depresia de care a suferit în timpul filmărilor “The Devil Wears Prada”

15 06. 2021, 14:42
"The Devil Wears Prada" Meryl Streep 2006,Image: 149122266, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

Actrița Meryl Streep a povestit că a avut momente de depresie în timpul filmărilor pentru producția “Diavolul se îmbracă de la Prada/ The Devil Wears Prada”. Rolul exigentei Miranda Priestly este unul dintre cele mai cunoscute dintre toate cele interpretate în cariera sa de 45 de ani.

Într-un interviu pentru Entertainment Weekly, acordat cu ocazia împlinirii a 15 ani de la lansarea filmului, actrița a mărturisit că “a o interpreta pe Miranda a fost un lucru deprimant” și chiar a fost nevoită să încerce și jocul metodic. Aceasta este o tehnică ce presupune interpretarea personajului pe toată durata filmărilor, atât în fața camerelor, cât și în afara lor.

“A fost oribil. M-am simțit groaznic. Stăteam separată de ceilalți actori și îi auzeam mereu râzând și simțindu-se bine în timp ce eu stăteam deoparte. Am fost chiar deprimată. Mi-am spus chiar că acesta este prețul pe care trebuie să-l plătesc dacă sunt sefă”, a povestit actrița. ”Aceea a fost ultima dată când am folosit acea tehnică”, a mai adăugat Streep, în vârstă de 71 de ani, care este considerată una dintre cele mai bune actrițe din generația sa.

Meryl Streep, un rol dificil, dar cu greutate la Oscar

În ciuda faptului că rolul care a fost, cumva, modelat după editorul revistei Vogue Anna Wintour, i-a dat bătăi de cap lui Streep, i-a adus și cea de-a 14-a nominalizare la Oscar din cariera sa. În prezent, Streep are la activ 21 de nominalizări și trei trofee Oscar câștigate.

Distribuția filmului le-a inclus și pe Emily Blunt și Anne Hathaway, cea din urma precizând că faptul că Streep a ales interpretarea metodică a intimidat-o, dar a simțit și că aceasta are grijă de ea, determinând-o, totuși, să-și învingă toate temerile pe platoul de filmare.

“Știam că personajul ei trebuie să inspire teamă, dar, în același timp, știam și că are grijă de mine. Există scena în care Meryl îmi spune că ‘sunt o dezamăgire la fel ca celelalte fete naive’. Atunci am simțit cea mai mare presiune, dar am și observat cum Meryl mă urmărea și cum și-a schimbat interpretarea și m-a ajutat să trec peste orice barieră în acel moment”, a spus Hathaway, potrivit publicației Daily Mail.

Regizat de David Frankel și lansat în 2006, filmul a avut la bază romanul omonim scris de Lauren Weisberger.  Filmul a fost nominalizat la două premii Oscar, inclusiv pentru cele mai bune costume.

CITEȘTE ȘI: Anne Hathaway a primit cea mai buna veste 

Anne Hathaway vrea să continue povestea din „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”

Leonardo DiCaprio, Meryl Streep şi Timothee Chalamet se alătură distribuţiei din filmul „Don’t Look Up” al lui Adam McKay

Foto: Profimedia Images