Mersul e greu…
Și gata, și-o făcut delegație pe două zile. I-o trimis un fax lu’ Gheorghe s-o aștepte la gară. Zis și făcut.
Gheorghe o așteaptă la gară, și dă-i către stână. Nu trec cinci minute și Gheorghe aruncă desagii, o trântește pe domniță la pământ și-o duce pe cele mai înalte culmi. Apoi se ridică, ia desagii și dă-i ‘nainte. O mai lasă cinci minute, iar o prinde, iar o duce. Și tot asa până la stână, încât domnița și trimite un fax la redacție cum, că pentru reportaj are nevoie de cel puțin o săptămână ca să se documenteze ca lumea.
Când se lasă seara, Gheorghe ii zice ca să nu se supere, dar n-are decât un pat si-i musai să doarmă împreună. Dar trece noaptea și Gheorghe sforăia, nici că se întorcea pe altă parte. Dimineață, când se scoală și Gheorghe, tipa îl critica aspru:
– Păi bine măi Gheorghe, ieri pe drum nu m-ai lăsat nici să suflu, iar azi-noapte, când stam într-un pat, nici nu m-ai băgat în seamă!
– Auzi tu, pă mine dânsa mă încurcă la umblat, nu la dormit!