Memorabilul pragmatism
Un meci poate fi cîstigat în doua feluri, memorabil ori pragmatic. Real Madrid a luat cîte ceva din amîndoua cîstigînd iar Liga Campionilor.
Se spune ca o finala trebuie cîstigata, altfel nu va mai valora aproape nimic performanta de a ajunge în acest ultim act. Pentru a izbuti ai doua solutii: o partida memorabila sau una practica, la rezultat cum se spune în ultima vreme. Real Madrid a cîstigat aceasta finala cu Bayer Leverkusen dintr-un motiv destul de simplu, anume ca întotdeauna competitia suprema a adus „albilor” o stare de extaz ce a ajutat la concentrare.
A facut Real o partida memorabila miercuri seara la Glasgow? Greu de spus. Parca, totusi, nu. S-au mai vazut si meciuri mai frumoase. Atunci a fost una pragmatica? Într-un fel da, dar în nici un caz suta la suta. Si atunci? Cîte ceva din amîndoua ar fi raspunsul ideal. Cum ar veni, pragmatism memorabil. E ceva mai bine.
Cum ramîne cu golul lui Zidane? Aici nu mai încap dubii. E absolut memorabil. Cum ramîne cu interventiile extraordinare ale lui Iker Casillas? La fel, memorabile. Ori pasele decisive ale lui Roberto Carlos, una din ele, incredibil, dintr-o aruncare de la margine? Acelasi calificativ. Si atunci, parca-parca putem accepta cuvîntul memorabil într-o caracterizare a Realului. Cu 9 Cupe ale Campionilor cîstigate, e si greu sa fie altfel.
Pe „Hampden Park”, Real Madrid si-a confirmat hegemonia europeana. Obligati sa cîstige pentru a nu arunca în derizoriu un centenar de performante, madrilenii au suferit cîteodata din cauza presiunii si a emotiilor. În anumite momente, chiar au fost inferiori adversarului, în anumite momente desfasurarea partidei n-a coincis cu cartea de istorie a fotbalului.
Bayer a confirmat punct cu punct ca e una din echipele cele mai interesante ale Europei. Fara carente majore, dar cu o certa lipsa de traditie, cu o prea putina si sobra expunere mediatica într-o lume din ce în ce mai atenta la chestiuni de detaliu publicitar. Exemplul cel mai la îndemîna: Ballack. Joaca foarte bine, dar e departe de faima si recunoasterea lui Zidane. Iar asta l-a împiedicat sa fie la fel de determinant ca Zizou.
Revenim obsesiv la Zidane. Merita. Reusita sa e definitia suprema a fotbalului adevarat. Un gol de aur perfect, dar nu din-acela inventat de FIFA. Un gol cît o victorie.
E goooool!
Nu începuse înca repriza a doua. Echipele erau în teren, se astepta doar fluierul arbitrului Urs Meyer. Un individ îmbracat asa cum mama natura l-a lasat, adica gol-pusca, a patruns pe teren, a furat mingea si a marcat într-una din porti, înainte sa fie evacuat de fortele de ordine. Momentul a fost surprins de mai toate marile agentii de presa, Reuter, AP, EPA, France Presse, EFE, dar în marea lor majoritate ele au preferat imaginea mai decenta, din spate. Englezii de la Allsport au fost însa mai putin pudici
Zidane e „El Zid”
Presa europeana a salutat ieri victoria lui Real Madrid în finala Ligii Campionilor. Cotidianul spaniol „Marca” a gasit un joc de cuvinte interesant, titrînd „El Zid”, în loc de „El Cid”, faimosul cavaler castillan Rodrigo de Vivar, erou national al Spaniei.
„Zidane a cîstigat Liga Campionilor”, a scris „Marca” pe prima pagina. „Un gol de antologie, într-un moment cînd Madridul se temea”. Francezii de la „L’Equipe” au dedicat si ei coperta finalei, titlul fiind „Real îl binecuvînteaza pe Zidane”. În fine, jurnalul portughez „O Jogo” a titrat: „Figo, Europa e a ta”. Deasupra, „Clubul merengue a cucerit a 9-a Cupa a Campionilor”. Nemtii de la „Bild” n-au putut spune decît „Pacat, Bayer, pacat”.
Regretele lui Ilie Dumitrescu
Fara nici un fotbalist pe gazon, România a avut în tribunele lui „Hampden Park” doi reprezentanti, pe Ionut Lupescu si Ilie Dumitrescu, poate nu întîmplator doi componenti ai asa-numitei generatii de aur.
„Sa vezi un asemenea eveniment merita orice cheltuiala. E o diferenta uriasa fata de ce e la noi, cei care conduc fotbalul românesc ar trebui sa vina la fata locului si sa ia exemplu”, a spus Lupescu, fost jucator la Bayer, care a suferit, evident, alaturi de nemti: „Au pierdut totul: campionatul, Cupa si Liga. E dramatic, dar merita respect pentru ca au ajuns acolo.
Ilie Dumitrescu nu regreta nici el banii cheltuiti. „Am vazut lucruri pe care nu le poti percepe la televizor, am avut ocazia sa ma întîlnesc cu multa lume buna. Un regret imens ma încearca însa: ca din cauza cartonaselor galbene nu am jucat si eu în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, AC Milan – Steaua 4-0”.
Sursa: www.prosport.ro