„Melek”, un serial turcesc eveniment, difuzat din 3 ianuarie la Kanal D
„Melek”, un serial turcesc eveniment, va fi difuzat din 3 ianuarie, de la ora 20:00, la Kanal D.
O poveste încurcată de familie, tradițiile unei comunități foarte legate de trecut, un scenariu bine articulat, actori foarte talentați și multe situații de viață pline de dramatism și sensibilitate, în care telespectatorii se pot regăsi, acestea sunt doar câteva dintre ingredientele care fac din serialul „Melek” o experiență foarte atractivă, potrivit unui comunicat remis Apropo de Kanal D. Mai presus de orice, telespectatorii vor fi părtașii luptei pentru iubirea cea mai pură, cea dintre o mama și copiii ei.
Tânăra și talentată actrița Nehir Erdogan îi da viață lui Melek, personajul central al poveștii, o femeie remarcabilă, care luptă pentru a-și reconstrui destinul, alături de cei cărora le-a dat viață.
Familia Karadağ și Familia Șirhan au fost aproape una de altă de-a lungul timpului. Tensiunea apare din momentul în care Melek refuză căsătoria aranjată, conform tradițiilor, de propria-i familie, Karadağ, cu fiul familiei Șirhan, Halil (interpretat de Kutsi). Melek nu-și poate contesta tatăl ei, însă, chiar în ziua logodnei, Melek fuge cu Alpay, bărbatul pe care îl iubește, în Germania.
După acest incident, cele două familii nu mai pomenesc numele lui Melek. Pentru Seyit Ali Karahan, capul familiei Karadag, prețioasa lui fiică este „moartă”. Halil, mirele părăsit, este singurul care nu o poate uita pe tânăra fugară. El își va purta sentimentele rănite ca pe o povară, timp de 20 de ani.
În tot acest timp, Melek lasă totul în urmă pentru a trăi alături de Alpay, dar lucrurile nu merg așa și-a imaginat frumoasa fată. Renegată de propria-i familie, Melek devine mamă, trăiește o perioada înfloritoare, după care viața îi pregătește și câteva lovituri dramatice. Află că organismul ei se lupta cu o boală necruțătoare, iar Alpay divorțează și ia custodia celor trei copiii ai cuplului.
Melek pierde totul și astfel hotărăște să revină acasă și să-i ceară iertare tatălui sau, căruia vrea să îi încredințeze și copiii, înainte să-și dea ultima suflare. Dar sufletul de mama îi spune în permanență că nu trebuie să renunțe, ci să trăiască pentru copiii ei.
Producția va putea fi urmărită, din 3 ianuarie, de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.
CITEȘTE ȘI: Revelion Kanal D: „Gala Premiilor Eroii Comediei” și „Roata Distracției”
Foto: Kanal D