Mediumul – Lumea de dincolo vorbeşte cu noi

Apropo.ro / 06.04.2009, 00:00
Mediumul - Lumea de dincolo vorbeşte cu noi
Dacă tot ne-am familiarizat cu capacităţile lui Allison DuBois, Hallmark ne oferă un nou sezon din serialul “Mediumul” plin de vise premonitorii, intuiţie şi percepţii extrasenzoriale, al cărui guest star va fi Anjelica Huston.

Personajul principal al serialului, Allison DuBois, a învăţat să-şi accepte destinul şi să-şi asume calităţile de medium şi, mai important, să folosească aceste calităţi în beneficiul societăţii.

Dezvăluiri

După cum au relevat cele 60 de episoade anterioare, Allison DuBois şi-a oferit serviciile procuraturii din Phoe­nix, Arizona, pentru rezolvarea celor mai violente cazuri de crimă. Pînă acum, această colaborare nu a fost făcută publică, dar sezonul al patrulea va aduce în prim-plan reacţiile familiei şi cele ale apropiaţilor lui Allison la de­mas­carea “omului din umbră” al procuraturii. Cele trei fiice ale lui Allison şi Joe, Ariel, Bridgette şi Marie, îşi vor dez­volta şi ele abilităţile de medium moştenite de la ma­ma lor, de existenţa cărora au aflat în primele trei se­zoa­ne.

Actriţa Anjelica Huston se va alătura, timp de şapte episoade, echipei de actori formate din Patricia Arquette (Allison), Miguel Sandoval (procurorul Manuel Devalos), David Cubitt (detectivul Lee Scanlon), Jake Weber (Joe DuBois), Sofia Vassilieva (Ariel), Maria Larik (Bridgette) şi Miranda Carabello (Marie). Ea va interpreta rolul Cynthiei Keener, anchetatoare a unei firme naţionale numite "Ameritips", care-i propune lui Allison o colaborare neobişnuită pe plan profesional.

Ajuns deja la cel de-al cincilea sezon de filmare, serialul “Mediumul” a obţinut deja un premiu şi două nomina­lizări la Emmy, plus alte trei nominalizări la Globul de aur. Mai important este faptul că la realizarea acestei ecra­nizări contribuie din plin adevărata Allison DuBois, consultată periodic de echipa de scenarişti, care încearcă astfel să păstreze nota de autenticitate a serialului.

Mediumul
Luni – Joi, 21.00, Hallmark