Medicii rezidenți vor primi o bursă lunară de 150 euro
Dacă ai nevoie de un serviciu meteo mai detaliat, vizitează vremea apropo
„Dacă am mări salariul, am intra în acel sistem cu taxele pe care le plătesc și, atunci, a fost o idee și ministrul Sănătății și ministrul Bugetului au spus „nu umblăm la salariu, dar dăm noi rezidenților, pe tot parcursul rezidențiatului, un fel de bursă specială – acum sper să reușim în jur de 150 de euro lunar, ceea ce înseamnă aproape venitul pe care-l au în acest moment rezidenții – pe toată durata rezidențiatului„, a spus Victor Ponta.
Coaliția Profesioniștilor din Sănătate a anunțat că au fost strânse deja 70.000 de semnături pentru a declanșa greva generală ce are ca scop, printre altele, obținerea a 6 la sută din PIB pentru sănătate, dublarea salariilor rezidenților și organizarea spitalelor pentru a asigura servicii de calitate.