Medicii de la Spitalul de Urgente Iasi, alarmati de numarul mare al tentativelor de suicid, solicita Parlamentului sa înfiinteze un Centru de Suicidologie, în conditiile în care în fiecare saptamâna trateaza peste zece pacienti care au încercat sa-si puna capat zilelor.
„În fiecare saptamâna, mai ales pe timpul verii, tratam 10-15 pacienti care au încercat sa se sinucida. Doar la sfârsitul saptamânii trecute am îngrijit sapte astfel de pacienti, dintre care trei femei care au baut insecticid dupa ce s-au certat cu sotii. Un Centru de Suicidologie la Iasi ar deservi întreaga regiune a Moldovei – o zona de risc, cu carente educationale, unde se consuma mult alcool”, a declarat, luni, presei dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unitatii de Primire Urgente a spitalului mentionat, citat de corespondentul MEDIAFAX.
„Un Centru de Suicidologie ar presupune o investitie minima: am avea nevoie de doua saloane, o linie telefonica de asistenta si un psiholog care sa-i consilieze atât pe pacienti, cât si familiile acestora”, sustine dr. Cihodaru.
Potrivit acestuia, în România înca nu exista centre pentru tratarea sinucigasilor. Proiectul medicilor de la Spitalul de Urgente Iasi va fi depus spre avizare la Comisia pentru Sanatate din Camera Deputatilor.