„MLZS (Federația Ungară de Fotbal) și BFU (cea bulgară) au fost avertizate în privința comportamentului pe viitor, iar dacă astfel de incidente vor mai avea loc, Comisia de Disciplină a FIFA nu va avea altă soluție decât să impună sancțiuni mai dure, putând merge până la pierderea unui meci, retragerea de puncte sau descalificarea dintr-o competiție„, a notat FIFA pe site-ul oficial.
Federația Ungară de Fotbal a anunțat ieri că va face recurs la decizia Comisiei de Disciplină a FIFA.
„Este o decizie severă și injustă ca echipa națională să fie sancționată în meciul crucial pentru cel mai important turneu internațional din cauza unui incident produs la o partidă amicală”, se arată într-un comunicat dat publicității pe site-ul federației de la Budapesta, în care se anunță că se va face apel la această decizie.