Meciul natiunii
Nu sunt demn de-a mai fi numit microbist si ati putea cere sa-mi fie retrasa cetatenia. Rusine mie! In tur am atipit in timpul meciului, iar la retur m-am uitat doar pe sarite, fiind mai preocupat de o problema personala decat de ce faceau cei 22 de eroi pe tapsan si ceilalti superpatrioti din tribune. Cum mai pot indrazni sa citesc zilnic presa sportiva cand n-am fost mie-n suta conectat la meciul secolului si cel al mileniului? N-am fost pe stadion si deja ar trebui sa ma ascund, dar neprivindu-l mai mult decat atent la televizor am infaptuit cea mai oribila crima posibila impotriva sentimentelor nationale.
A fost meciul secolului sau al mileniului, depinde de simtul si perspectiva istorica, sau chiar de vocabularul vorbitorului, spectacol a fost mai mult in tribune, jos in iarba a invins tactica si blazonul. Cam asta e tot ce pot spune despre meci dupa. Ne ramane sa ne iluzionam ca fotbalul mioritic renaste si sa ne bucuram de imensa performanta a celor doua echipe care-au jucat intre ele-n sferturile cupei uefa. Ce pentru noi a fost un eveniment pentru ceilalti de pe continent a fost o curiozitate si atat. Poate ca vor zbura spre vest cativa jucatori de la Rapid si Steaua si gata.
Daca aveam o echipa-n sferturile Ligii Campionilor cred ca ma entuziasmam si eu. Deocamdata n-a fost cazul. O pereche de meciuri mediocre in sferturile de finala ale unei competitii de mana a doua. Mai avem ceva pana sa ne putem proclama fotbalul serios, credibil sau valoros. Nu ma pot abtine sa nu zic nimic despre inconsecventa presedintelui nostru. Am zis. De ce a fost pentru unii mai important decat meciul faptul ca ipochimenul n-a mers la stadion ca sa-l „pedepseasca” pe patronul Stelei, iar dupa partida a chefuit cu acesta? Nu-mi dau seama. Cum nu-mi dau seama nici de ce nu s-a sesizat nimeni dintre cei in drept ca si-a condus automobilul dupa ce consumase alcool.