Meciul Lewis-Tyson in Romania?

01 03. 2002, 09:21
Partida de box dintre Lennox Lewis și Mike Tyson pentru titlul mondial al categoriei grea, versiunile WBC și IBF, ar putea fi organizata în România, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX promotorul Eduard Irimia. Firma româneasca X-Treme Sport Promotion împreuna cu Irimia

Partida de box dintre Lennox Lewis și Mike Tyson pentru titlul mondial al categoriei grea, versiunile WBC și IBF, ar putea fi organizata în România, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX promotorul Eduard Irimia.

Firma româneasca X-Treme Sport Promotion împreuna cu Irimia intenționeaza sa obțina dreptul de organizare la București a meciului dintre Lewis și Tyson. „La început am fost sceptic, dar acum, în urma negocierilor, sînt încrezator ca vom aduce acest meci la București. Din cîte se pare, în urma discuțiilor cu reprezentanții Main Events, oferta financiara facuta de noi este cea mai buna din lume”, a spus Irimia.

Irimia a spus ca s-au purtat discuții atît cu Garry Show, managerul lui Lewis, cît și cu Shelly Finkel, promotorul lui Tyson, adaugînd ca daca se va obține dreptul de a organiza acest meci la București, gala va avea loc, cel mai probabil, pe stadionul „Național” din CNS „Lia Manoliu”.

Eduard Irimia a anunțat, pentru vineri, la ora 16.00, la Cazino Palace – Casa Vernescu, Salonul President, o conferința de presa.

Conform unei decizii a IBF, partida Tyson-Lewis trebuie sa fie anunțata înainte de 25 martie, data pîna la care pugilistul american este nevoit sa obțina licența de a boxa. Învingatorul partidei dintre Lewis și Tyson este obligat sa-l întîlneasca pe americanul Chris Byrd, challenger-ul numarul unu al IBF, în urmatorul meci, care trebuie sa se desfașoare înainte de data de 8 decembrie.

Mai multe state americane, printre care Washington și Miami, au anunțat ca doresc sa organizeze meciul dintre Tyson și Lewis. Tyson a primit licența și de la Comisia de sport din statul Georgia, iar responsabilii salii „Georgia Dome” din Atlanta au propus ca bursa meciului cu Lewis sa fie de 13 milioane de dolari, iar aceasta partida sa aiba loc pe data de 8 iunie. Guvernatorul statului Georgia a solicitat însa retragerea licenței acordate fostului campion mondial la categoria grea, calificîndu-l pe Tyson drept un „Predator sexual”.

Partida dintre Lewis și Tyson a fost inițial programata sa se desfașoare, pe data de 6 aprilie, la Las Vegas (Nevada). Comisia de box din Nevada a refuzat însa sa-i acorde o licența lui Tyson, în urma unui conflict provocat de acesta în timpul conferinței de presa organizate, la sfîrșitul lunii ianuarie, la New York, pentru anunțarea oficiala a acestei partide.

Sursa: www.mediafax.ro