McDonald’s, cel mai mare lanț de restaurante fast-food, va deschide primele localuri vegetariene în două centre de pelerinaj din India.
McDonald’s urmează acest pas important făcut deja de Subway în încercarea de a se dezvolta pe o piață în care vacile sunt considerate sfinte, iar consumul de carne de vită este interzis.
India are și o comunitate musulmană numeroasă, Coranul interzicând consumul cărnii de porc.
McDonald’s
Anul viitor, McDonald’s va deschide două restaurante în orașul Amritsar, unde se află Templul de Aur, loc sfânt al credinței Sikh, și în Katra – punctul de plecare pentru hindușii care vizitează altarul din munți al Vishnu Deva.
Compania a cărei emblemă la nivel global este un hamburger din carne de vită a intampinat dificultati în India, unde bugetul multor familii este redus.
Primul restaurant McDonald’s din India a fost deschis în 1996 și servea burgeri cu carne de miel. După retragerea lor din meniu, au fost introduși burgerii din carne de pui, dar și multe meniuri vegetariene.
Obiectivul McDonald’s este dublarea numărului de restaurante din India în următorii 3 ani, in prezent compania având aici o rețea de 271 de restaurante.