Vine vara, bine-mi pare! Și nu numai noua, ci tuturor iubitorilor de petreceri în aer liber caci se apropie sezonul teraselor și al cluburilor sub cerul liber. Pentru trei luni toata lumea va petrece la aer. Iar tonul l-a dat ProFM, în Club Fever.
Radio ProFm s-a gandit sa deschida sezonul de vara printr-un concurs de MC. Adica, lumea are nevoie de persoane care sa mențina atmosfera la petrecerile din vara asta. Și cum nu sunt destui care sa-și bata o noapte întreaga gura pentru a încinge dansatorii, ProFM-ul s-a hotarat sa-i atraga într-un fel sau altul. Drept care a organizat un concurs la care premiile au fost, o participare la o emisiune la TV K-Lumea, un microfon performant și o emisiune în direct la ProFm. Bineînțeles, toți trei caștigatorii vor fi invitați la „Rondul de Dimineața” pentru a povesti ce vise au și prin ce cluburi doresc sa-și petreaca vara lucrand ca MC.
Suna mișto! Și chiar a fost haios. Cel puțin pentru public și pentru juriu. Caci participanții aveau mult de lucru! În semifinala s-au prezentat șase baieți. Iar pentru a ajunge în finala, în afara de a încinge atmosfera, concurenții trebuiau sa se plieze spiritului din club, sa introduca într-un mod cat mai inteligent piesele, sa danseze, în mare sa fie sufletul petrecerii.
Nu știu daca va puteți închipui cum un MC manelist poate închega și mai apoi menține atmosfera într-un club de house! Cert este ca s-a întamplat. Cu toții am avut un șoc mai ales cand ditamai burtosul s-a urcat pe butoiul de pe care prestau MC-ii și a început: „hop, hop, hop”… mișcandu-se ca și cum în fundal s-ar fi auzit Sorinel Puștiu.
Citește mai multe despre concursul MC-ilor numai în