Matusalem voteaza, CNDC amendeazaÂ…
Asa ca nu e greu de explicat de ce mi-a atras atentia o stire Mediafax in care se spunea ca un ziarist a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii (CNDC) pentru un articol aparut spre sfarsitul anului trecut.
Articolul incriminat, Matusalem voteaza, aparut in Cotidianul, a fost parat la CNDC de catre Uniunea Generala a Pensionarilor din România – filiala Bacau pentru ca „ar aduce atingerii demnitații acestei categorii sociale numeroase și ar genera o atmosfera degradanta și umilitoare la adresa pensionarilor.” Iar autorul sau, Mircea Mihaies, s-a ales cu o amenda de 5 milioane de lei.
E, ajungand la aceasta parte din stire, chiar mi-a sarit mustarul. Pentru ca am citit articolul la vremea respectiva si desi mi s-a parut foarte dur, mi-a placut pentru ca era realist, pentru ca brusc m-am simtit solidara cu toti cei condamnati pentru delicte de opinie, pentru ca mi-am adus aminte ca Vadim varsa galeata cu laturi in capul oricui fara sa pateasca nimic, pentru ca Becali arunca injuria suprema de „evreu” (de fapt, „jidan”) catre toti care nu-i impartasesc ideile urlate gangav si nu-l mai reclama nimeni la CNDCÂ… si mai ales m-am enervat pentru ca simteam ca afacerea are niste dedesubturi care imi scapa.
Primele observatii logice sunt urmatoarele: de cand sunt pensionarii o minoritate in Romania, cand toate statisticile spun ca la 4 milioane de salariati avem 6 milioane de pensionari? A, daca ne raportam la cei 22 de milioane de romani, sunt o minoritate; dupa cum o minoritate o reprezinta si tinerii, si copiii, si salariatiiÂ… continuand asa, ajungem la concluzia ca toti suntem minoritari, intr-un fel sau altul. Si atunci toti avem motive sa ne simtim discriminati. Eu, spre exemplu, ma simt al naibii de discriminata cand aud „tineretul din ziua de astazi”Â… Si aud asta zilnic, in tramvai, din partea pensionarilor minoritari, care insotesc, de obicei, aceasta expresie cu „toti sunt niste drogati iar ele niste curve”. Ar trebui, oare, sa ma adresez CNDC si sa reclam in corpore aceasta categorie sociala pentru ca-mi aduce atingere demnitatii?
A doua observatie, desi putin malitioasa, e urmatoarea: de cand sunt pensionarii din Bacau ahtiati sa citeasca ziarul Cotidianul? Ziarul, ai caror redactori s-au antrenat pentru sinceritate, cum spune sloganul, s-a lansat pe piata in noua formula doar de cateva luni si nu a avut nici fete goale, nici articole laudative la adresa PSD, nici programe tv cu nemiluita, nici concursuri care sa te imbogateasca peste noapteÂ… si nici macar nu costa 2000 sau 3000 de lei si nu se vinde pe mijloacele de transport in comun. Neavand nimic din toate astea, nu e normal sa te intrebi de ce l-au citit pensionarii bacauani?
Sa mergem mai departe: articolul a aparut pe 13 decembrie, adica a doua zi dupa turul 2 al alegerilor, cand in tara era o fierbere totala si nimeni nu stia cine a iesit, Basescu sau Nastase. Crede oare un om normal la cap ca cei care au votat PSD-ul si Nastase (conform statisticilor, in majoritate acei matusalemi ai lui Mihaies) isi cumpara un ziar care i-a cam tavalit pe arogant si pe tatuc?
M-am luminat in privinta acestei afaceri tot Cotidianul. Hotarirea CNCD a fost luata pe 28 ianuarie 2005, pe cind presedinte al institutiei inca era Adrian Camarasan, numit in functie de PSD. Ea se integreaza in directivele lui Nastase, care a avertizat, dupa pierderea alegerilor, ca nici un atac la adresa PSD nu va ramine nepedepsit …
Asa ca PSD, chiar cazut la pamant, a gasit un cui al lui Pepelea, pentru a urma indicatiile (inca) sefului Adrian Nastase: un obraznic articol de ziar, scris de un obraznic profesor universitar, aparut intr-un ziar obraznicÂ… Avertismentul este clar: baieti, bagati-va mintile in cap, cineva, acolo sus, va citesteÂ… si va pedepseste!
M-a uimit, totusi, atitudinea noului sef al CNDC, Asztalos Csaba, care nu i-a ridicat sanctiunea lui Mircea Mihaies, ci s-a multumit doar sa i-o reduca de la 40 de milioane de lei, cat era initial, la 5 milioane, dar fara a-l audia pe autorul articolului. Motivatia lui: fapta exista!
Pai, domnule Asztalos Csaba, in aceste conditii, indreptati-va privirile spre acele publicatii care polueaza mass- media de 15 ani, ciuliti urechile la invectivele de la tv sau radio, ca sa ne demonstrati ca aplicati legea impartial. Acolo faptele exista, ca sa va citamÂ…
Daca un articol referitor la pensionari e considerat discriminator la adresa unei minoritati, oare ce mai pregateste CNDC? Vanarea celor care lanseaza bancuri cu blonde? Sau cu olteni, cu moldoveni, cu ardeleni, ca doar sunt si ei minoritari? Ori se asteapta noi directive, din partea vechii sau noii Puteri?
Sper din toata inima ca nici Cotidianul, nici Mircea Mihaies nu vor lasa lucrurile asa si vor populariza cum se cuvine aceasta comedie absurda, mai ales peste granita. Sa afle si occidentalii in ce democratie avansata si originala traimÂ…
Iulia Neacsu