Tânără acuză că diverse defecţiuni apărute la autoturismul în care se afla actorul au contribuit la moartea acestuia.
Meadow Rain Walker a acţionat în judecată firma producătoare de autoturisme Porshe, căreia îi cere daune nespecificate pentru defecţiunile de la maşina în care a murit tatăl său şi care au contribuit la sfârşitul acestuia.
„În linii mari, Porsche Carrera GT este o maşină periculoasă. Locul acestei maşini nu este pe străzi. Nu ar fi trebuit să nu-i mai avem printre noi pe Paul şi pe prietenul lui, Roger Rodas.”, a spus Jeff Milam, avocatul lui Walker într-o declaraţie pentru edition.cnn.com.
Calvin Kim, reprezentant al Porsche America de Nord, a spus că nu comentează declaraţiile avocatului.
„Aşa cum am spus şi înainte, suntem întristaţi atunci când auzim că cineva este rănit în vreun vehicul marca Porsche, dar credem că raportul autorităţilor va stabili condiţiile clare în care a avut loc accidentul, în urma excesului de viteză”, a declarat Calvin Kim.
„În urma investigaţiilor s-a stabilit că moartea celor doi a survenit în urma neadaptării vitezei la condiţiile de trafic”, a declarat şeful poliţiei din Los Angeles, Mike Parker , în martie 2014.
Paul Walker şi Roger Rodas au murit în 30 noimebrie 2013, după ce maşina condusă de actorul din „Fast&Furious” s-a izbit cu maşina de un stâlp.