Cântăreața Mary J. Blige a lansat trailerul noului său documentar, “My Life/ Viața mea”, care dezvăluie cele mai triste și dureroase etape din viața sa și prezintă modul în care s-a folosit de muzică pentru a se salva.
Documentarul, care va fi lansat pe 25 iunie, pe platforma de streaming Amazon Prime Video, relatează povești despre copilăria ei, într-un cartier rău famat, abuzurile unui tată alcoolic și traumatizat după ce a luptat în Vietnam, durerile mamei sale, dar și lupta artistei cu o depresie care a făcut-o să-și dorească moartea.
Filmul, care este regizat de Vanessa Roth, premiată cu Oscar, are același titlu cu cel al celui de-al doilea album al lui Blige, “My Life”, lansat în 1994. “Albumul este, probabil, cel mai sumbru material muzical al meu, despre cea mai întunecată perioadă din viața mea. De cele mai multe ori, am fost deprimată și nu-mi mai doream să trăiesc. Aveam totul înăuntrul meu și am avut capacitatea să scriu și să cânt despre asta. Nu știam că atât de mulți oameni simțeau la fel”, a spus Mary J. Blige, potrivit nme.com.
Mary J. Blige: “My Life” dezvăluie toți demonii și toate binecuvântările ce mi-au fost sursă de inspirație
În albumul său, premiat de trei ori cu discul de platină și nominalizat la Grammy, Mary J. Blige vorbește despre experiențele privind abuzurile, sănătatea mintală și dependență.
Lansarea documentarului va coincide cu cea de-a 25-a aniversare a albumului “My Life” și include imagini cu artista cântând live, pentru prima oară, piesele de pe materialul discografic. Totodată, aici sunt incluse interviuri cu colaboratori muzicali de-ai săi, printre care Sean “Diddy” Combs, Alicia Keys și actrița Taraji P. Henson.
Potrivit spuselor sale, “albumul dezvăluie toți demonii și toate binecuvântările” care au fost sursă de inspirație pentru acest album și care au propulsat-o spre succesul imens.
Atât Mary J. Blige, cât și Combs sunt producători executivi ai filmului, iar Quincy Jones are rolul de producător muzical executiv.
Între timp, Mary J. Blige va putea fi urmărită în rolul lui Dinah Washington în filmul biografic despre Aretha Franklin, intitulat “Respect” și în care Jennifer Hudson are partitura principală.
În vârstă de 50 de ani, Mary J. Blige este cântăreață, compozitoare și actriță. De-a lungul carierei a lansat 13 albume de studio, fiind recompensată, printre altele, cu nouă premii Grammy și 12 Billboard Music Awards. De asemenea, a primit trei nominalizări la Globurile de Aur, inclusiv una pentru rolul din „Mudbound” (2017). Totodată a fost prima persoană nominalizată în același an la un Oscar pentru interpretare („Mudbound”) și unul pentru cel mai bun cântec („Mighty River”).
CITEȘTE ȘI: Slash colaboreaza cu Mary J. Blige, pentru urmatorul lui album
Recorduri și istorii rescrise la cea de-a 93-a ediție a galei Oscar
Roman Polanski își rememorează copilăria din timpul Holocaustului într-un nou documentar
Foto: Profimedia Images