În urmă cu patru ani, Ianna Novac făcea furori la selecţia naţională Eurovision, alături de trupa Distinto şi Anthony Icuagu. Piesa lor, “Open your eyes”, s-a clasat pe locul întâi în opţiunile publicului, devansând zdrobitor melodia de pe locul al doilea. Juriul, însă, a fost de cu totul altă părere şi a trimis în Germania trupa Hotel FM.
“În anul 2011 am participat la Eurovision alături de trupa Distinto şi Anthony Icuagu cu o piesă superbă, semnată de Cristian Faur. Am ştiut din prima că este o posibilă victorie. Noi am câştigat televotingul cu diferenţa covârşitoare faţă de locul 2, dar în momentul în care am fost clasaţi pe locul 2 de juriu, atâta timp cât o ţară întreagă ne-a votat şi de departe „Open your eyes” a fost cea mai bună piesă din concurs, am înţeles că sunt alte împărţeli şi că nu are nici un rost să ne agităm. Am trăit pe pielea mea unele lucruri la Eurovision, dar este mult prea tardiv să vorbesc despre ele.”, a povestit cântăreaţa.
Deşi experienţa Eurovision nu i-a lăsat deloc un gust prea plăcut artistei, aceasta nu se teme de o nouă încercare. A mărturisit că s-ar înscrie din nou oricând, însă, cu o singură condiţie.
“Nu vreau să-mi dau cu părerea vizavi de juriu, vreau doar să spun că piesa cu care noi am participat chiar era de calibrul Eurovisionului şi este păcat de acest lucru. Aş mai participa, desigur, dar doar cu o piesă cu care eu aş fi convinsă că aş aduce Eurovisionul în România. Altfel, nici nu mă interesează. Dacă am trimite în fiecare an un cântec şi un artist care să ne facă mândri de prestaţia lui, de fiecare dată am fi câştigători. Dacă ar mai fi şi difuzată în ţara piesa care pleacă şi vine de la Eurovision, am fi şi mai câştigaţi. Doar că, din păcate, nu au ce difuză. Formula câştigătoare este simplă: ne trebuie doar o piesă senzaţională şi nu apariţii caraghioase la Eurovision”, a declarat soprana.
Anul acesta, Ianna a dezvăluit că le ţine pumnii celor de la Super Trooper, deşi recunoaşte că nu a reuşit să o impresioneze niciuna dintre piesele înscrise în concurs.
“Anul acesta nu am văzut nimic deosebit din punct de vedere al compoziţiei, nicio piesă nu m-a făcut să o ascult de 2 ori. Însă, susţin trupa Super Trooper pentru faptul că sunt diferiţi şi că vin cu un stil disco foarte interesant, sunt altceva”, a conchis Ianna.