Mărturisire! Selena Gomez: „A devenit ceva ce mă consuma foarte tare. Am fost dependentă”
Gomez, 24 de ani, al cărui cont de Instagram este urmărit de 113 milioane de persoane, a declarat, într-un interviu, că s-a speriat de obsesia ei pentru social media şi şi-a dezinstalat aplicaţia Instagram de pe telefon.
Selena Gomez a pozat GOALĂ. Imaginea cu artista a devenit publică, iar fanii sunt scadalizaţi
Record: Imaginea de 4,4 milioane de like-uri. Ce a postat Selena Gomez?
„De îndată ce am devenit persoana cea mai urmărită pe Instagram, m-am cam speriat. A devenit ceva ce mă consuma foarte tare.(…) Am fost dependentă”, a declarat Gomez pentru revista Vogue.
„Respectul faţă de mine însămi era la pământ. Am fost deprimată, anxioasă şi am început să am atacuri de panică înainte de a ajunge pe scenă sau imediat după ieşirea de pe scenă. Practic am simţit că nu eram suficient de bună, că nu eram capabilă. Am simţit că nu le dădeam fanilor nimic şi că ei văd asta, ceea ce cred că era complet denaturat”, a povestit ea.