Mark Stam lansează piesa „Vina mea”

De: Alexandra Necsoiu / 07.11.2018, 11:14
Mark Stam lansează piesa „Vina mea”
După succesul pieselor „Impar” şi „Doar noi”, artistul Spoiala Brothers şi Global Records, Mark Stam, revine cu un nou single: „Vina mea”. Artistul care dupa 20 de saptamani de prezenta in topul radio si TV se claseaza in continuare in varful acestuia, Mark, povesteşte că ideea acestei piese i-a venit într-o după-amiază de vară, în timp ce cânta la chitară.

„E un Recviem al unei amintiri nemuritoare”, spune Mark. „Aveam linia melodică şi tema piesei (pe atunci fiind ,,Vina ta”), încă din decembrie. Dar simţeam că lipseşte ceva şi anume care să pornească focul sălbatic, adică emoţia. În următoarele luni am trăit o situaţie şi o stare care până atunci mi se păreau departe de adevăr, întâlnite doar prin filme şi cărţi… O iubire platonică însă, în care de data aceasta eu eram cel rece. Încercam să mă conving că ar trebui să simt ceva, că este persoana potrivită, însă inima încăpăţânată îmi dădea la rugăminte şi de atunci ,,Vina ta” s-a transformat în ,,Vina mea”, era vina mea ca nu simţeam nimic, mi-am asumat autoacuzaţia şi duc responsabilitatea pentru asta”, adaugă artistul.

Link YouTube „Vina mea”: https://www.youtube.com/watch?v=VIsYh2MFXfc&feature=youtu.be
Piesa, care vorbeşte despre durerea vinovăţiei, a fost scrisă de el, în colaborare cu Irina Kupco. Alex Cotoi, deţinător al unui Latin Grammy, foarte apreciat pentru colaborările sale cu INNA, Antonia sau Andra, semneaza productia piesei „Vina”. Videoclipul a fost realizat de Spoiala Brothers, regizor Arcadie Spoiala, DOP Dima Spoiala.
„Partea cea mai personală şi cea mai puternică pentru mine este, „3 metri mai jos de podea, îngropam noi, minciuna eu tot simt ceva, cu lacrimi în ochi, te ascunzi în sine, sufoci în palmă fluturii hrăniţi de mine”. Mă duce instant în momentul în care stăteam jos pe podea în mijlocul nopţii şi ne zgâriam unul pe altul cu cuvinte…  Aşa focul piesei a izbucnit şi abia după vreo 3-4 luni am decis că piesa aceasta trebuie să prindă viaţă. Am lucrat la ea cu Irina Kupko şi Alex Cotoi, ca într-un final să vă oferim ceea ce puteţi asculta acum. La clip am lucrat cu Spoiala Brothers şi ne-am străduit să-i oferim un mesaj, o antiteză a piesei”, încheie artistul.

Piesa „Impar”, cel mai recent single, s-a clasat în vârful topului Shazam România, ocupă a doua poziţie în TOP TV România, cu 19 săptămâni în top şi este numărul 3 TOP Radio România. De asemenea a înregistrat 14 milioane de vizualizări pe YouTube, cu 119 mii de like-uri.

„Impar” link YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=Fn4_AqyYUSQ

Mark Stam este un cântăreţ şi compozitor originar din Republica Moldova, care s-a lansat în martie 2017. Acest proiect a fost conceput de către label-ul SpoialaBrothers şi tânarul Marius Stamatin (aka. Mark Stam). Mark spune că îşi dorea să devină artist încă din copilărie şi că este un autodidact. Astfel, el a învăţat canto şi chitară singur, urmărind canalul Youtube. În 2013 a participat la show-ul „Moldova are Talent” şi după apariţia sa pe YouTube a fost contactat de SpoialaBrothers cu propunerea de a începe un proiect muzical. Luna martie 2017 a marcat lansarea primului single, „A murit iubirea”, urmat de piesa în limba engleză ,,Days are coming”, în luna iulie a aceluiaşi an şi de „Doar Noi” în luna noiembrie, care a depăsit 2 milioane de vizualizări pe YouTube. Anul 2018 i-a adus lui Mark colaborarea cu Alina Eremia pentru această piesă, iar noua variantă, în featuring, a înregistrat peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube.

„Doar noi” Link YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=3DnbP-qj-mY

Tags: