Marius Vizante, Irena Boclincă și Radu Pietreanu, invitați speciali în a treia ediție iUmor
Actorii Marius Vizante, Irena Boclincă și Radu Pietreanu se vor alătura invitaților speciali din cel de-al doisprezecelea sezon iUmor. Duminică, de la 20.00, cei trei actori se reîntorc în fața juraților și a publicului iUmor, conform unui comunicat remis Apropo de către postul de televiziune.
Dorin Zidaru, personajul căruia i-a dat viată Marius Vizante, revine la iUmor în această duminică, de la 20.00, cu un număr care l-a ridicat în picioare pe Cheloo. „Personajul domnului Vizante este un titan!”, a declarat juratul. Cel de-al doilea invitat al serii este câștigătoarea sezonului 6 iUmor, Irena Boclincă, care va interpreta un personaj foarte cunoscut și controversat al zilelor noastre: Greta Thunberg. „Fiind invitat special, emoțiile sunt mai mari pentru că numărul trebuie să fie foarte bun.”,a dezvăluit aceasta. Cel de-al treilea invitat special al ediției din această duminică, Radu Pietreanu, a mărturisit: „Sincer, după 40 de ani de umor încă am emoții să fiu în fața voastră”. „Ne-a fost dor de el și ne-a făcut plăcere să îl revedem”, a declarat Delia. Telespectatorii vor putea urmări numerele senzaționale care au ridicat sala în picioare, duminică, de la 20:00, la Antena 1.
Așteptarea a luat sfârșit. iUmor 12 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 va aduce un al patrulea jurat la pupitru. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.
Pentru cel de-al 12-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.
iUmor este singura emisiune TV din România cu peste 2.3 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și invitaților care au făcut senzație pe scenă. Canalul de YouTube ”iUmor” a acumulat peste 1.7 miliarde de vizionări, iar un montaj video cu momentele de magie ale lui Mario Lopez peste 17.6 milioane de vizionari.
Foto: Antena 1
CITEȘTE ȘI: Florin Dumitrescu va fi cel de-al patrulea jurat al următoarei ediții a emisiunii „iUmor”