Marius Oprea, vanatorul de securiști
Am ajuns mai cu un sfert de ora mai devreme la Palatul Victoria și pana sa vina cineva sa ne pescuiasca de jos, am urmarit cu privirea persoanele care defilau prin holul de la intrare. Întamplare sau nu, în cele cateva minute petrecute în hol, am avut senzația ca suntem într-o agenție de modele.
Toate doamnele aratau impecabil, în genul 90-60-90. Nici macar o seniorita mai pufoasa, ca sa strice ansamblul. Sus, în biroul consilierului de stat Marius Oprea (pana sa închidem noi ediția, înca mai era consilierul domnului Tariceanu), ne-a întampinat Stejarel Olaru, istoric și prieten bun cu Marius Oprea.
Cum domnul consilier mai întarzia, Stejarel Olaru s-a simțit obligat sa faca oficiile de gazda. Și am ajuns sa vorbim tot despre modele, Monica Gabor, care a detronat într-un top frumusețile locale, și chiar pe Angelina Jolie. Și despre fotbal. Nu e microbist, dar Stejarel Olaru ține cu Brazilia, „ca doar ea e favorita anul asta, nu?”
Într-un final a aparut și Marius Oprea, vizibil presat de timp. Ne-a anunțat ca la 6 fara un sfert e musai sa ajunga la o televiziune, așa ca trebuie sa ne grabim. Între timp, s-a apucat de semnat niște hartii.
Clara! (n.r.: asistenta lui Marius Oprea) Nu știu unde trebuie sa semnez…
Pai nu citiți înainte de a semna?
Știu, ca primarul, așa se zice.
Dați case cumva?
Asta ar mai lipsi! Daca aș da case cred ca ar fi o coada la mine… Din pacate eu nu dau nimic și am talentul de a ma pune rau cu toata lumea.
Pai de ce? Cum reușiți?
Nu prea pot sa mint. Adica nu am… Cand eram copil, jucam bile și nu știu cum am dat eu mai tare și s-a spart geamul, am luat-o toți la fuga. Și eu fugind, mi-am dat seama ca, ba, aștia oricum nu o sa primeasca bataie în locul meu, ca nu au spart ei geamul. Eu am spart geamul, așa ca degeaba fug. Cand o sa-I întrebe cine a spart geamul, vor spune toți: Marius. Și am început sa fug înapoi, în sens invers, sa o iau spre bloc, urcand pe casa scarii pana sus, la mine la etajul 4, țipand din toți ranunchii: „am spart geamul, am spart geamul”. Nu am primit bataie, toți vecinii mi-au dat bomboane, am fost mangaiat pe cap ca niciodata. Și atunci, copil fiind, cred ca aveam vreo 6-7 ani, m-am gandit: uite ce mișto e chestia asta cu adevarul. Zici adevarul și primești bomboane.
Ați mancat bataie cand erați mic?
Nu, o singura data am luat o bataița, de la maica-mea. Cand se construia cartierul Steagul roșu, ca acolo am copilarit, împreuna cu alții din gașca, m-am dus și am furat cuie de pe șantier. Am ajuns acasa pe la vreo 9 seara, cu buzunarele doldora de cuie și eram mandru ca am contribuit cu ceva la bunastarea familiei. Maica-mea mi-a zis: „dezbraca-te de toate hainele și intra sa te speli”. A întrat maica-mea cu o plasa din aia facuta din fire mai groase de nailon și mi-a altoit vreo cateva cu plasa aia peste spinare, fara sa spuna nimic. Astea doua lecții primite în copilarie și la timp, sa nu minți și sa nu furi, îți croiesc un anume comportament și pentru mai tarziu.
Pai asta va aduce o mulțime de dușmani.
+ia care fura și mint, normal!
Am citit în ziare ca fostul președinte v-a facut cretin.
A, Iliescu? Pai cum sa ma faca altfel? Vad ca a evoluat. Înainte era cu mai, animalule! Fostul președinte are o mare problema, din punctul meu de vedere. Gandește-te la un lucru: Ion Iliescu nu a muncit în viața lui niciodata. Ma refer la munca, sa lucreze undeva. El, tot timpul, de cand a fost elev, a fost activist. El a fost președintele Uniunii Asociațiilor Elevilor din Romania (UAER), cand era în anii de liceu, un fel de precursor al organizațiilor de tineret. Dupa aia, din liceu a facut acel stadiu ca student în URSS, s-a întors și a devenit mare șef la Uniunea Asociațiilor Studențești din Romania, viitoarea UASCR, dupa care a trecut prim-secretar UTC și așa mai departe. Toata viața lui Ion Iliescu a fost o imensa ședința, și nu ședința la care se spunea adevarul despre ce se întampla în Romania, pentru ca Ion Iliescu a avut aceste funcții în ani de crancena represiune împotriva celorlalți romani. El a fost în mod direct partaș, sau macar complice, daca nu le-a inspirat în mod direct la acțiuni de poliție politica.
Pe vremea aia era foarte tanar. Poate ca era un simplu pion…
Nu conteaza! Asta nu este neaparat o scuza. A fost un sistem de crima și complicitate la crima despre care nu întamplator nu s-a vorbit pana acum. De ce? Pentru ca dupa 1990, Ion Iliescu și oamenii pe care el și i-a luat cu sine sa-i protejeze puterea, nu aveau nici un interes sa o faca, cu toții proveneau din același sistem. Sa nu ne închipuim ca în situația în care nu ar fi cazut comunismul, Nastase nu ar fi fost la ora actuala unul din funcționarii înalți de partid și de stat, într-un post de ambsador, sau mai știu eu ce. Comunismul nu a disparut în Romania, doar s-a privatizat. Uitați-va la conturile unui Ristea Priboi și la faptul ca nimeni nu face vreun efort sa-l gaseasca.
Mai aveți proces cu el?
Da. Am fost achitat și Ristea Priboi, prin avocata, a introdus recurs. A fost acceptat recursul de catre parchet, de catre procuratura și acum se judeca recursul la Ploiești.
Cu cine mai aveți procese?
M-a mai dat în judecata un om de afaceri din Brașov, care e un fel de mafiot din asta local. +sta m-a dat proaspat în judecata. Cu Ureche am caștigat, cu Temeșan am semicaștigat. Razvan Temeșan mi-a cerut o suta de miliarde despagubiri, pentru ca l-am facut hoț și mafiot. Și în instanța am zis:
Ați luat-o pe soția dumneavoastra pentru zestre?
Nu, nu. Ne cunoaștem din iarna lui ’81 și locuim împreuna din ’90, ne-am casatorit în ’98.
Ați trait în pacat pana atunci…
M-a testat (rade.)
S-a hotarat greu. De ce?
Cumparase o carte. Ea este medic pediatru și a cumparat o carte care se numește „Rinichiul artificial”, e o carte groasa și a pus-o în biblioteca pe niște rafturi din astea de lemn. Eu locuiam la București, lucram la „Europa libera” pe vremea aia, eram corespondent și ea era la Brașov, la spitalul de copii. Și a fost o chestie din asta… Am pus cartea asta cu rinichiul artificial și ne-am mutat în sufragerie, sa mai stam de vorba, ca ea avea tren în curand. Și dintr-o data am auzit: vruum, dudutum. S-a rupt biblioteca în doua, au cazut toate alea și s-a dus toata ordinea mea, ca lucrasem doua zile sa fac curat, ca venea Ioana.
Atunci cand s-a daramat biblioteca, am deschis glazvantul ce dadea în dormitor. Închiriasem o garsoniera dubla – fac parte din acea categorie de oameni care deși au avut funcție de demnitate publica, nu am nici macar un apartament al meu. De la povestea aia cu cuiele mi se trage.
De ce nu? Nu caștigați destul de bine?
Ba da, caștig, dar nu îndeajuns de bine încat sa… Nu, nu mi-am pus niciodata problema asta, așa cum nu am nici carnet de șofer. Am mașina și șofer de la serviciu. Și-n rest, de ce sa nu ajutam și serviciile publice. Cand s-a daramat chestia aia, am deschis așa glazvantul și toate carțile, cu „Rinichiul artificial”, bucoavna Ioanei, dominand tot mormanul, erau risipite pe pat, pe covor. Am început sa rad, și am dat replica aia, din Zorba grecul, „ai vazut ce frumos s-a daramat?” Și-n drum spre gara, în metrou, mi-a zis: „Da!”. Era raspunsul la ultima cerere în casatorie, pe care i-o facusem candva, prin ’93, dupa care nu am mai cerut-o de nevasta, ca am zis ca am obosit: „Te-am cerut pana acum de cateva jdemii de ori”.
Afla doar din