Marius Moga, despre ”Vocea României”, brain spa şi Iulia Vântur (interviu)

03 08. 2011, 12:14

– Marius, Nu eşti la prima experienţă ca „antrenor” de
muzică… Ai o tehnică anume de a „preda”?

Am mai multe tehnici pe care le-am învăţat în timp. La început,
eram mult mai introvertit ca să le pot explica oamenilor ce vreau
de la ei. Între timp, am învăţat să fiu extrovertit şi să citesc
feţe nedumerite.

– Dintre ceillaţi colegi ai tăi, de cine te temi cel mai
tare?

Nu mă tem de niciunul dintre ei. Chiar îmi sunt dragi.

– Totuşi, imaginea este cea care vinde. Ce şanse reale îi dai
marelui câştigător de la Vocea României?

Am zis-o şi o repet: o dată ce ajungi să câştigi un show care te
proclama „Vocea Romaniei” sunt destui oameni care sa te ambaleze
frumos şi să te aşeze pe raft.

– De câte ori ţi-ai schimbat tu look-ul de când ai intrat
în branşă?

De multe ori, dar nu drastic. Au fost decizii legate de
conjunctură, pentru că trebuie să ne adăptăm şi să fim
contemporani.

– În afară de emisiunea de la PRO TV, în ce alte proiecte eşti
implicat?

Compun piese atât în România cât şi în Los Angeles. sau în Londra.
Am o artistă, Andre Ola (Andreea Olariu), care este acum în top 10
în Spania cu piesa „Erase You”, compusă de mine împreună cu
Ciprenko şi Elena Moroşanu, doi compozitori tineri. Lucrez la un
format TV pentru o televiziune din America, semnez autori noi şi îi
ghidez către a compune hit-uri prin DeMoga Music şi mai am diferite
colaborări, de exemplu GuessWho – „Tot mai sus” sau LuKone.

– De vacanţă ai avut timp?
A fost o vacanta de lucru, 3 saptamani petrecute in L.A. – sesiuni
de scris piese cu compozitori de acolo. Unul dintre ei, Jimmy
Harry, a compus piese pentru Pink, Britney Spears, am avut mult de
lucru,ca sa am ce sa le predau concurenţilor de la „Vocea
Romaniei”.

– Iubita ta, Iulia Vântur, tocmai s-a întors din vacanţa
din India
. De ce n-ai însoţit-o?

Fiecare a avut alte lucruri de făcut. Ea şi-a dorit să facă
descoperiri în India, mi-ar fi plăcut şi mie, dar au apărut aceste
oportunităţi în Los Angeles. În plus, acum avem ce să ne
povestim!

– Tu ai putea trăi acolo?

Am fost şi mi-a plăcut. Aş putea trăi oriunde, poate mai puţin
Antarctica.

– Care a fost cea mai importantă decizie din viaţa ta, până
acum?

La 18 ani, când am decis să plec la Bucureşti să fac muzică. Chiar
dacă tata mi-a zis că nu e o idee bună, mi-am ascultat intuiţia şi
uite că a funcţionat.

– Ce crezi că ai fost într-o viaţă
anterioară?

Cred că am fost magician!

-Dacă ai fi închis undeva şi ţi s-ar da voie să asculţi
doar un singur CD, ce artist/trupă/compilaţie ai
alege?

Aş alege un CD cu multe sunete naturale. Muzica pot să mi-o compun
şi singur!
Cătălina Matei

Marius Moga a făcut brain spa în
Los Angeles

Înainte de începerea filmărilor pentru „Vocea României” de la PRO TV, Marius Moga a
plecat pentru trei săptămâni în Los Angeles, într-o vacanţă de
lucru. „A fost singura perioadă în care aveam un pic de timp liber
în ţară, dar s-au ivit diferite oportunităţi de lucru în Los
Angeles, aşa că a fost o combinaţie între muncă şi vacanţă”, a
povestit el. Antrenorul de la „Vocea României” a început deja să
lucreze la o piesă împreună cu Jimmy Harry, compozitor care a
lucrat pentru Pink (super hit-urile „Sober” si „Funhouse”), Britney
Spears, Kylie Minogue sau Kelly Clarkson.
Totodată, Marius şi-a găsit timp pentru a încerca o nouă metodă de
relaxare, numită „brain SPA”. „E o tehnologie nouă, foarte la modă
în State, o metodă de balansare a creierului. Timp de o oră, ai
nişte căşti în care asculţi sunetul gândurilor tale. Cum e posibil?
Impulsul nervos, în funcţie de intensitatea lui, este tranformat în
note muzicale. La început, e mare gălăgie, dar după o perioadă de
concentrare totul devine mai calm. La sfârşit, am primit şi
înregistrarea şi mă gândesc deja să o folosesc pentru o piesă”, a
mai povestit Marius Moga.