Filmul, care va fi produs de compania See Saw Films, va fi regizat de cineastul Justin Kurzel, regizorul peliculei „Snowtown”, pe baza unui scenariu scris de Todd Louiso şi Jacob Koskoff, informează bbc.co.uk.
Acest proiect este descris de presa de specialitate ca o „adaptare energică şi modernă a unei poveşti care nu are vârstă”.
Producţia va începe la sfârşitul acestui an, iar filmările vor debuta în ianuarie 2014, în Marea Britanie.
Remarcabila interpretare a artistei franceze Marion Cotillard din filmul „La vie en rose/ La Môme” a fost salutată printr-o ploaie de recompense, inclusiv premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, primit în 2008. Marion Cotillard s-a aflat pe afişul a două filme cu mare succes de casă în 2010 – „Începutul/ Inception”, de Christopher Nolan, şi „Les Petits mouchoirs”, de Guillaume Canet.
De asemenea, actriţa franceză a fost văzută pe marile ecrane în lungmetrajul „Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris”, de Woody Allen, care a deschis ediţia din 2011 a Festivalului de la Cannes. Cel mai recent film al ei, „De Rouille et d’Os”, de Guillaume Canet, a fost prezentat la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes. Marion Cotillard a jucat şi în cel mai recent film din seria „Batman”, intitulat „Cavalerul negru: Renaşterea/ The Dark Knight Rises”, regizat de Christopher Nolan.