Marina Constantinescu revine cu un nou sezon „Nocturne”

De: Cătălina Matei / 10.10.2014, 08:00
Marina Constantinescu revine cu un nou sezon „Nocturne”
Prima ediţie, dedicată Concursului George Enescu recent încheiat, se difuzează azi, 10 octombrie, de la ora 00.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Marina Constantinescu stă de vorbă cu Dana Borsan, Marin Cazacu, Dan Dediu şi Florin Croitoru, membri în cele patru jurii ale Concursului Enescu 2014.

Marina Constantinescu reia, din 10 octombrie, şirul poveştilor culturale depănate în miez de noapte. Din această toamnă, întâlnirea cu Nocturnele Marinei Constantinescu are loc în fiecare vineri, de la ora 24.00, TVR 1, TVR HD şi TVRĂ. Prima ediţie din acest sezon îi are ca invitaţi pe Dana Borsan, Marin Cazacu, Dan Dediu şi Florin Croitoru, membri în cele patru jurii ale Concursului Enescu 2014 la secţiunile pian, violoncel, compoziţie şi vioară. Cele patru personalităţi ale muzicii româneşti au jurizat la valoroasa ediţie din acest an a Concursului George Enescu, una cu un nivel ridicat de competiţie şi pregătire la toate secţiunile.

 

„Festivalul şi Concursul Enescu s-au separat. Eu cred însă că, prin această despărţire, ele s-au împlinit, de fapt. Mi s-a părut că această ediţie a fost mult mai vizibilă şi intensă”, este de părere violoncelistul Marin Cazacu. Compozitorul Dan Dediu completează: „Pentru orice tânăr, concursul Enescu reprezintă o ştachetă foarte înaltă. Azi vorbim despre un concurs turbo-internaţional. La secţiunea simfonică nu am ştiut cum să notez trei compoziţii. Erau toate excepţionale.” În aceeaşi idee, violonistul Florin Croitoru şi-a exprimat bucuria că, în sfârşit, Concursul Enescu nu mai stă în umbra Festivalului.

 

„Nimic nu se clădeşte în domeniul cultural de azi pe mâine. Dar, în timp, apar roadele. Nivelul acestei ediţii a fost atât de înalt…”, este şi părerea pianistei Dana Borsan. Şi tot ea spune că „pe concurenţi îi interesează banul, dar… mai mult decât orice, îi interesează să aibă acces la scenă.” „Pentru asiatici, Europa este Mecca din punct de vedere cultural. Şi-ar da copiii la orice şcoală de muzică europeană”, crede Marin Cazacu.

 

Realizatoarea şi moderatoarea Nocturnelor de la TVR 1, Marina Constantinescu, şi-a exprimat mâhnirea că, în sălile de concurs, nu erau mulţi studenţi şi profesori de muzică: „Pentru oamenii de meserie, concursul poate fi o ocazie unică de a lua contact cu reprezentanţi ai şcolilor de muzică străine, cu tehnicile unor mari profesori”. Iar răspunsul, trist, vine de la Marin Cazacu: „Din punct de vedere muzical, despre sistemul de şcoală din România ar trebui să spunem că este rămas în perioada sovietică.”

Foto: TVR 1

Mai multe despre ediţia din acest an a Concursului George Enescu aflaţi la prima ediţie Nocturne din acest sezon, dar şi la cea din 17 octombrie, când invitatul Marinei Constantinescu va fi câştigătorul secţiunii vioară la concursul amintit.

  

Foto: TVR 1

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1.

Foto: TVR 1

„Nocturne” este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile.” Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.