Marina Constantinescu – Confesiuni la miezul nopţii

– Sunteţi pentru a patra oară selecţioner la Festivalul Naţional de Teatru. Care au fost cele mai mari provocări de până acum? Şi de ce aţi acceptat să vă implicaţi, din nou, în acest proiect?

De ce m-am întors?… Mă întreb şi eu uneori. Mult din mine este în acest Festival. Şi nu doar profesional. Este legătura mea profundă şi personală cu oamenii, cu cei care nasc poveşti pe scenă şi care te fac, pentru un timp, să crezi, cu adevărat, că lumea este şi altfel. Că se poate urca pe spirală şi că sufletul se înalţă. De fapt, provocarea stă în detalii, în ce pare imposibil de înfăptuit, în situarea faţă de propriul eu, de limite şi neputinţe. Poate acum nouă ani, în 2005, nu am ştiut să am şi distanţă, şi măsură. M-am aruncat cu capul înainte, am sărit cu paraşuta şi am uitat să o deschid, am cărat decoruri, am mutat maşini, am… am făcut şcoală, am ucenicit, m-am smerit, am înţeles enorm şi ca om, şi ca om de teatru. Există o singură judecată, Judecata de Apoi. Un punct de vedere critic, argumentele, cultura, nobleţea, generozitatea sunt decisive în meserie. Dar nimeni nu este mai presus de celălalt. Asta am învăţat.

Teatrul este făcut de oameni şi cu oameni. Deci, este o continuă schimbare, este o dinamică, o evoluţie, alteori, o involuţie. Nimic nu stă pe loc. Chiar şi prejudecăţile se mai clatină, se urnesc, se mişcă. Teatrul este un fenomen viu. Şi mult mai nuanţat, cumva, astăzi, decât în anumiţi ani din urmă. Mi se pare, câteodată, că nu mai este atâta încrâncenare. Sau?

Foto: TVR 1

– Ce piese vom vedea în acest an la FNT? Şi pe ce criterii au fost alese?

Sunt spectacole din toată ţara, din Bucureşti, de la teatre private. Este imaginea stagiunii 2013-2014 de care m-am ocupat atent şi cu devoţiune pentru selecţie. Un Festival nu înseamnă numai top de top, ar dura cât un vis. Un Festival îşi propune să arate starea lumii teatrale într-un anumit interval. Poate să fie o perioadă mai bună, cu artişti inspiraţi sau nu. Nu există reţete pentru fericire şi nu există reţete pentru spectacole mari. În teatru cu mult mai importante sunt întâlnirile între creatori, cele cu cuvântul, cu sunetele, cu experienţe personale care se decodează altfel în ficţiune. În teatrul românesc au existat boieri şi o atmosferă de eleganţă maximă. Ceva, ceva am mai pierdut. A rămas încă destul ca să ne bucurăm de talentul şi de minţile artiştilor care ne învaţă, chiar şi în vremuri aberante, să alegem bobul de neghină. Valoarea, vibraţia, ceea ce ţine de personalitatea artiştilor şi de complexitatea ei asta se vede în spectacolele care se vor juca timp de zece zile în toate teatrele din Bucureşti, în teatre private, la Centrul Cultural „Ion Manu”, la Mall Băneasa, în sala Epika, la Teatrul Naţional din Craiova, unde se va închide Festivalul cu spectacolul „Rinocerii” de Eugene Ionesco, în regia lui Robert Willson.

– Şi care au fost cele mai vehemete reacţii pe care le-aţi primit în urma unei cronici de teatru semnate de dvs.?

Au fost tot felul de reacţii… poate, cândva, le voi povesti!

– Dintre tinerii actori, cine v-a atras atenţia cel mai tare? Şi ce vă place la el / ea?

De douăzeci şi cinci de ani încoace, m-am înşelat doar de câteva ori. Îmi amintesc de generaţii întregi, de Tania Popa, de Crina Mureşan, Andreea Bibiri, Anamaria Marinca, Şerban Pavlu, Ada Milea, Sorin Leoveanu, Imola Gezdi, Ofelia Popii, Alexandru Jitea, Clara Vodă, Marius Manole, George Costin….mulţi, mulţi alţii. Formidabili! Şi regizori, scenografi…

– În ce piesă, selectată de dvs. pentru ediţia FNT-ului de anul acesta, v-ar fi plăcut să jucaţi? Un mic exerciţiu de imaginaţie…

Exerciţii multe de imaginaţie fac ori de câte ori văd un spectacol bun!

Foto: TVR 1

– Aţi început şi un nou sezon de „Nocturne”, la TVR 1. Ce va intrigă cel mai tare la emisiunea pe care o realizaţi?

„Nocturnele” mele sunt alte ipostaze ale eului meu! Sunt altfel de întâlniri cu OAMENI…CU VALORI, cu ceva normal, firesc, cu spirite şi idei libere. Chiar şi noaptea. Deşi, mărturisesc că, uneori, mă doare. Chiar dacă avem audienţă. Cultura stă în mijlocul vieţii noastre, axis mundi. Marginea şi centru… altă lungă discuţie…

– Pe cine vă doriţi foarte tare ca invitat în emisiune?

Aş fi vrut să-l întâlnesc la „Nocturne” pe Lucian Pintilie… pe Papa Ioan Paul al doilea, pe Dalai Lama, pe Elisabeta Rizea, pe Regele Mihai, pe Sergiu Celibidache, pe Radu Lupu, pe Eugene Ionesco…

– La ce vă uitaţi la televizor, în general?

Mă uit pe Mezzo, la ştiri pe TV 5, la filme cu Hercule Poirot, Agatha Christie, Soţia perfectă… hahaha!

– Ce faceţi atunci când aveţi timp numai pentru dvs.?

Mă dau cu cremă pe prefaţă şi îl ascult pe fiul meu, Luca, cum cântă la pian. Şi mă mai gândesc la Toscana mea cea de toate zilele şi nopţile… şi la încă câteva lucruri de pe pământ şi din cer…

Cătălina Matei

Actorul Marius Manole, invitat la “Nocturne”

Foto: TVR 1

Într-o emisiune ca o spovedanie, actorul Marius Manole vorbeşte despre publicul rus de teatru, cariera de actor, viaţă, moarte, teatru, în 24 octombrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+ .

Angajat al Teatrului Naţional, dar care lucrează şi la Teatrul Bulandra, Metropolis, la Teatrul de Comedie, la Arcub, la Godot etc., Marius Manole are zile cu 3 sau chiar 5 spectacole pe zi, în piese pe care orice actor le visează.

Întors de la Moscova, unde a jucat în piesa „Însemnările unui nebun”, de Gogol, Marius Manole are cele mai calde amintiri despre ruşi: „Ruşii sunt un public draguţ. Ori noi suntem foarte buni, ori ei sunt foarte îngăduitori!”

Într-o emisiune ca o spovedanie, Marius Manole mărturiseşte: „Când am venit în Bucureşti, mă deranja că nu aveam amintiri, nu aveam de ce să mă leg. Pentru mine, oraşele poartă numele persoanei de care m-am îndrăgostit acolo”. Iar Marina Constantinescu vine cu o completare: „În orice poveste de teatru există iubire, pentru că teatrul vorbeşte despre oameni. Şi chiar şi când există multă ură, tot despre iubire este vorba!”

„Acum m-am agăţat de viaţă. Ani la rândul am crezut că teatrul este punctul de care am nevoie, că e insula mea. Până când mi-am dat seama că meseria o poţi face atunci când iubeşti viaţa, nu când o urăşti. Cum am făcut eu…”, se destăinuie Marius Manole în aceeaşi ediţie a “Nocturnelor”.