Marilyn Manson: Declarațiile lui Evan Rachel Wood, o denaturare oribilă a realității
Brian Warner, muzicianul cunoscut sub pseudonimul Marilyn Manson, neagă acuzațiile de abuz sexual, fizic și emoțional aduse de fosta sa iubită actrița Evan Rachel Wood și de alte femei.
Warner a scris un un mesaj pe contul său de pe platforma Instagram. „Evident, arta și viața mea au fost mult timp un magnet pentru controverse, dar aceste afirmații recente despre mine sunt denaturări oribile ale realității”, a scris Manson pe Instagram. „Relațiile mele intime au fost întotdeauna pe deplin consensuale cu partenerele care gândeau la fel. Indiferent de modul în care – și de ce – alții aleg acum să denatureze trecutul, acesta este adevărul”, a mai scris rockerul.
În urma acuzațiilor apărute luni în presa americană, actuala casă de discuri a lui Manson, Loma Vista Recordings, a emis o declarație prin care a anunțat că renunță la colaborarea cu acesta. „Având în vedere acuzațiile tulburătoare de astăzi ale lui Evan Rachel Wood și ale altor femei care l-au numit pe Marilyn Manson drept abuzator, Loma Vista va înceta să promoveze albumul său din prezent, fapt care va intra în vigoare imediat”, a arătat casa de discuri. „Având în vedere aceste fapte, am decis, de asemenea, să nu colaborăm cu Marilyn Manson la proiecte viitoare”, potrivit aceluiași comunicat.
Actrița Evan Rachel Wood, star al serialului „Westworld”, l-a acuzat, luni, de abuzuri fizice, psihice și sexuale pe Manson. Faptele ar fi avut loc pe tot parcursul relației lor, care a început în 2007 și s-a încheiat în 2011. Relația celor doi a început pe când actrița avea 19 ani, iar starul rock, 38.
“Numele celui care m-a abuzat este Brian Warner, cunoscut ca Marilyn Manson. A început să mă ‘antreneze’ pe când eram adolescentă și, într-un mod îngrozitor, a abuzat de mine timp de mulți ani. Am fost spălată pe creier și manipulată până la supunere. Nu mai pot trăi cu frica represaliilor și a șantajului. Sunt aici să demasc acest om periculos înainte să mai distrugă și alte vieți. Mă alătur multelor victime care nu mai stau în tăcere”, a scris actrița pe rețeaua de socializare Instagram.
În 2016, Wood a declarat pentru Rolling Stone că a fost abuzată și violată de un fost partener, însă atunci nu a dat niciun nume. Wood a devenit, de altfel, între timp, activistă pentru apărarea drepturilor supraviețuitorilor abuzurilor sexuale. În 2018, ea a vorbit despre acest subiect și în fața Congresului american, în cadrul promovării unei legi care să apere drepturile acestor victime.
De-a lungul anilor au existat speculații care l-au asociat pe Manson cu presupusul abuzator, mai ales că, în 2009, a făcut un comentariu tulburător privind fanteziile sale despre uciderea lui Wood. Cu toate acestea, în toamna anului trecut, el a negat public orice acuzație.
Wood se numără printre cele cinci femei, dintre care și modelul Sarah McNeilly, care l-au acuzat, luni, pe Marilyn Manson de abuzuri în diverse forme.
CITEȘTE ȘI: Evan Rachel Wood îl acuză pe Marilyn Manson de abuzuri psihice și sexuale
Foto: Profimedia Images