Marie-Jeanne: viața dinainte și dupa beci
Mai întai, ne-am vazut în redacția Prima TV. Era îmbracata în kaki, cu o fusta scurta de blugi (de aceeași culoare) și balerini aurii… Avea sa-mi spuna, ca șifonierul ei este încarcat mai degraba cu haine sport și blugi. „E o întamplare ca sunt în fusta. De obicei ma îmbrac în blugi”.
E o tipa bine, de înalțime medie. Fumeaza mult și-mi lasa impresia ca vorbește cu mainile, pe care le are nervoase, agitate, fara odihna. Dupa ce s-a întors din Irak a fost clienta unui cabinet de cosmetica, participand fara sa se simta în largul ei, la o serie de ședințe de electrostimulare a mușchilor de la picioare. „Nțț! Nu-i de mine. Aveam nevoie, pentru ca eram slabita”. Am încercat sa o citesc, dar s-a ascuns sub masca jurnalistului care a trait o experiența de nedescris. Chiar și atunci cand și-a amintit de copilarie și primele vise, de severitatea parinților și cea dintai iubire, de perioada care a trecut de la revenirea din Irak…
Abia la a doua întalnire, în apartamentul din Drumul Taberei, a renunțat puțin la crisparea omului macinat de probleme. A ras, s-a jucat cu Fițe, una din pisicile ei, s-a dat cu rolele și, cumva, atat cat a putut, și-a deschis sufletul. Și, iar a fumat și a vorbit cu mainile. La stanga, la dreapta, sus, jos… „Cand am plecat din Bagdad, le-am promis (n.r. – rapitorilor) ca o sa ma las de țigari… Cum sa ma las? Le-am promis și ca citesc Coranul!”. Așa ca „mananca” în fiecare zi cate doua pachete de țigari. Peste cateva zile, o sa faca 33 de ani. „Varsta fatidica”, rade, „varsta la care a murit Isus. Bine c-am trecut de 29, anii la care a murit Janis Joplin…”
Restul poveștii și un interviu fara ocolișuri cu Marie-Jeanne, în exclusivitate în