Marian Rîlea – Nebun, amnezic, genial în Aniela

Apropo.ro / 26.10.2009, 00:00
Marian Rîlea - Nebun, amnezic, genial în Aniela
Serafim e cerşetor pe străzile Bucureştiului de altădată şi predică despre sfîrşitul lumii. Suferă de amnezie, iar trecutul lui e un mister nedezlegat. Prinţul Mihail se apropie de el, iar întîlnirea le schimbă destinele amîndurora pe parcursul serialului de epocă “Aniela”.

– Care sînt nefericirile lui Serafim?
Nefericirea
este că nu-şi aduce aminte de tot ce a trăit pînă la această
vîrstă, că nu ştie dacă glasul lui ajunge pînă sus, la Dumnezeu, că
are nefericirea să vadă păcatele celor din jur.

– Care sînt rigorile epocii pe care le-a adoptat fără să se
gîndească?
Pentru el, rigorile epocii sînt mai puţin
restrictive decît pentru ceilalţi. Se referă doar la libertatea pe
care şi-o asumă deseori spunînd oame­nilor cît de mult greşesc şi
privindu-i în ochi. Serafim este cel care îi avertizează că vor
plăti scump pentru că nu trăiesc cum se cuvine. Este un fel de voce
a conştiinţei, un nebun care spune adevărul întot­deauna.

– Care e cea mai bună persoană din viaţa lui?

Singurul pe care-l acceptă alături, de care este ataşat şi pe care
îl consi­deră chiar salvatorul lui este prinţul Mihail, interpretat
de Emil Măn­dănac. Practic, acest tînăr reuşeşte să-l scoată din
viaţa lui şi să-l ducă în misterioasa casă în care acesta trăieşte.
Serafim interac­ţionează bine şi cu tot ce înseamnă oameni de rînd.
Pe de altă parte, viaţa amară i-o fac toţi oamenii pe care Serafim
îi percepe ca avînd răul sau diavolul în ei.

– Ce aţi aflat despre anii 1900?

În primul rînd, existau nişte reguli pe care oamenii le
respectau, demo­craţia se afla la primul nivel – al celor care
trăiau pe Uliţa Mare. Existau însă oameni care deţineau puterea
politică şi socială, oameni atît de duri încît puteau să devină
criminali pentru a-şi păstra poziţia şi banii. Poate de aceea, în
epocă, deşi totul părea frumos, cu parfum de Paris, viaţa era la
fel de dură ca în zilele noastre.

– Aţi mai jucat vreodată un rol într-o atmosferă de
epocă?
În film este o premieră, dar în teatru am jucat
Shakespeare, Cehov, Cara­giale, deci putem vorbi de roluri din
vremuri apuse, cu parfum de epocă.

– În ce piese vă mai vedem la teatru?
Acum, joc la
Bulandra în „Triumful dragostei” şi în „Titus Andronicus”, la
Teatrul din Sibiu în „Electra”, „Aştep­tîndu-l pe Godot” şi „Iov
Ecleziastul”, iar la Cluj se va relua „Regele Lear”.

– Dacă acum aţi avea 18 ani, din ce motive aţi alege
actoria?
Pentru că nu aş putea trăi fără actorie şi fără
scenă.

„Sînt pasionat de călătorie,
vreau să văd locuri noi, să cunosc oameni noi, culturi, obiceiuri
inedite”

Aniela
LUNI-JOI, 20.30, Acasă TV