Campion în prima zi a Confruntărilor Individuale, Marian Drăgulescu a părăsit, aseară, „Survivor România”!
Opt au început săptămâna, șapte au luptat aseară într-un joc extrem de greu în care nu a mai fost loc de nicio prietenie sau veche alianță. Fiecare concurent a înțeles importanța acestei etape din competiție și a dat totul pe traseu. S-a simțit în fiecare pas făcut și în fiecare aruncare ratată că pentru eroii rămași în show, miza este la cele mai înalte cote. După o probă dificilă și un Consiliu încărcat, doar șase continuă drumul spre finală.
Jocul de aseară i-a adus în ultima rundă pe Elena și Blaze, iar victoria i-a aparținut concurentei care a făcut parte din tribul Faimoșilor și apoi al Vulturilor. Aceasta a demonstrat că este extrem de puternică și a reușit să se mai salveze pentru încă o zi. La Consiliul de Eliminare, votul colectiv l-a adus pe Marian Drăgulescu față în față cu Ionuț Popa, concurentul nominalizat de Elena.
În urmă cu doar o zi sărbătoarea victoria în prima etapă a Confruntărilor Individuale, însă aseară, Daniel Pavel i-a dat vestea: Marian Drăgulescu este concurentul pentru care a avut loc ultimul joc și Consiliu. Înainte de a pleca, acesta a declarat: ”Mă bucur nespus de mult că am acceptat această provocare, să particip la această competiție, această experiență unică în viața mea. Mă bucur foarte mult că am ajuns până în acest punct. Cel mai bun să câștige! Sper să fie de la culoarea roșie. O ușă se închide pentru mine, dar sunt convins că alte uși cu alte provocări și oportunități se vor deschide. E o experiență pe care dacă aș fi ratat-o, nu aș fi știut ce aș fi pierdut…”.
Cea de-a doua ediție a Confruntărilor Individuale de la Survivor a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 23:59, conform unui comunicat remis Apropo de către postul de televiziune. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 6.8 puncte de rating și 24.5% cotă de piață, față de locul 2 care avea 4.1 puncte de audiență și 14.8% share. De-a lungul difuzării, peste 1.4 milioane de românii au trăit cu sufletul la gură jocul, iar în minutul de aur de la ora 22:10, peste 2 milioane de telespectatori urmăreau PRO TV.
Doi concurenți au plecat acasă, diseară încă cineva își va vedea flacăra stinsă în competiție! Drumul spre finală e tot mai scurt, însă și probele tot mai grele. Cine va reuși să își găsească puterea pentru a câștiga jocul de astăzi? Cine se va vedea față în față cu pericolul de eliminare? Aflăm curând!
Survivor: Extrashow revine pe VOYO, la finalul emisiunii de pe TV! De această dată, TJ Miles va fi alături de Zanni pentru o super discuție despre ceea ce se întâmplă acum în competiția pe care a părăsit-o în urmă cu doar câteva zile.
Nu ratați, de la 20.30, Survivor România! Jocul din această seară poate fi urmărit în avans pe VOYO!
Foto: PRO TV