Maria Luiza Mih a dat 1.000 de euro pe un batic popular
Maria Luiza Mih, cântăreaţa de muzică populară din Maramureş, este pasionată de tot ceea ce înseamnă tradiţie şi îşi doreşte cât mai multe piese de rezistenţă în garderoba ei. Ii plac costumele populare şi încearcă să-şi cumpere cât mai multe, însă recent a investit 1.000 de euro într-un batic de colecţie.
„Pentru mine nu contează foarte mult preţul unui obiect, ci frumuseţea lui. Cel mai mult am investit într-o „pânzătură de demult”, adică un batic vechi. L-am îndrăgit foarte mult şi nu am putut să mă abţin să nu-l cumpăr, oricum cele mai scumpe obiecte din garderoba mea sunt cele tradiţionale”, mai spune cântăreaţa din Maramureş, Maria Luiza Mih, o împătimită a shoppingului.