Marele MINI. Hmmm…

Descendent al originalului lansat in 1959, Mini Cooper S reprezinta o actualizare a conceptului de atunci: dimensiuni mici, manevrabilitate, tinuta de drum. Reuseste el oare sa fascineze la fel ca in urma cu 44 de ani?

Mini-ul originar a lasat mostenire o imagine fantastica. Era normal ca imensul sau capital de simpatie sa fie perpetuat, dar pentru asta a trebuit ca Mini sa fie adus la zi. Singura problema cu aceasta actualizare, dictata atat de asteptarile clientelei, cat si de normele de siguranta activa si pasiva, este ca duce la o crestere dramatica a greutatii, ori, se stie, greutatea este inamicul numarul unu al performantelor si manevrabilitatii. In acest proces, Mini aproape si-a dublat greutatea. Pentru a-si pastra caracterul, a trebuit ca si motorul sa evolueze.

Cu 48 de cai mai mult

Plecand de la blocul de 1,6 litri, care dezvolta 115 cai-putere, s-a decis montarea unui compresor Eaton, care duce puterea la 163 de cai. Destul? Depinde de ce vreti sa faceti cu masina. Daca doriti performante cu care sa impresionati asistenta, mai bine alegeti versiunea de 200 CP, semnata John Cooper Works. Daca doriti doar sa va simtiti bine, sa iesiti in evidenta intr-un automobil simpatic, plin de istorie, va ajunge puterea de acum. Atata doar ca va trebui sa abuzati de cutia de viteze cu rapoarte lungi pentru a-l relansa, dar o sa va placa. Si comanda este excelenta: precisa si ferma.

In mod cert, linia caroseriei este reusita. Ea nu mai pastreaza conceptul lui Sir Alec Isigonis, creatorul originalului, de masina mai mare inauntru decat in afara, dar este clar un Mini. Priza de aer de pe capota, dubla iesire a esapamentelor sau mica aripa deportanta de la capatul pavilionului duc rapid la identificarea versiunii S.

Pentru a intra in habitaclu nu mai este nevoie de lingura de pantofi ca pe vremuri, dar nici nu poti spune ca te lafaiesti. Locurile din fata sunt comode, beneficiaza de scaune-sport, dar cele din spate sunt cam inghesuite. Insa nu cred ca ne prea intereseaza ce se intampla in spate, nu e genul de masina cu care sa calatoresti in patru.

In fata, peisajul e dominat de un vitezometru de dimensiuni comparabile cu ale volanului, instalat deasupra consolei. In primele secunde, sunt un pic naucit. Capota motor se deschide din dreapta, de la pasager, comenzile radioului sunt pe spatele volanului si nimeni nu-ti zice unde sa le cauti. Nu se prea aseamana cu nimic din ce am condus pana acum, dar dupa cateva minute ma prind ca e doar o masina. Dotarea-standard este copioasa si cuprinde printre altele climatronic, geamuri electrice si computer de bord. Unul dintre aspectele cele mai neplacute este spatiul extrem de ingust dintre pedala de ambreiaj si „repose-pied”, la fiecare schimbare de viteza piciorul agatandu-se de doua ori de pedala. Acum, o sa ziceti ca am eu piciorul mare. Da, asa e, darÂ… Ce Ti-e Si cu burghezia asta!

Desi volanul nu ma prea inspira, pornesc sa descopar caracterul, pe care sper sa-l regasesc intact. Motorul are o sonoritate extrem de placuta si suficient de prezenta ca sa te simti bine, iar comanda cutiei de viteze este excelenta.

In ciuda celor 163 de CP, motorul nu este atat de viguros pe cat ma asteptam si pare chiar mai putin elastic decat speram de la un motor dotat cu compresor, care, se stie, dezvolta puterea mai liniar decat un turbocompresor.

Ajungem pe un drum laturalnic, numai bun de verificat tinuta de drum. La un semn, deconectez ESP-ul si demarez. Urcarile in regim nu au nimic senzational, insa directia electrohidraulica este extrem de precisa si permite plasarea botului masinii cu mare acuratete. Comanda cutiei si sunetul esapamentelor te fac sa te simti intr-o masina de curse. Lipsa aproape totala a consolelor fata si spate confera micului bolid o manevrabilitate de kart. Nu degeaba a castigat tatal sau Raliul Monte Carlo, nu?

Demonstratia a fost concludenta. Masina sta foarte bine pe drum, ce ii mai lipseste sunt cativa cai in plus. Acestia se pot obtine prin kit-ul John Cooper Works, care costa multisor, dar mareste herghelia la 200 de CP. Atunci sa te tii!

Ce chestie ciudata si evolutia asta. Acum cateva zeci de ani, ajungeau 90 de caluti pentru o masina exuberanta, iar astazi abia daca urci spre 200 poti obtine acelasi rezultat. Ce ti-e si cu burgezia asta…

Pro Motor