Marcel Iureş – Psihoterapie pe micul ecran

Apropo.ro / 01.12.2010, 12:00
Marcel Iureş - Psihoterapie pe micul ecran
După o lungă perioadă în care a lipsit din cinematografia românească, dar a fost prezent în multe producţii americane, Marcel Iureş revine pe micul ecran mioritic în primul serial produs de HBO în România. ”În derivă” începe pe 6 decembrie, iar actorul joacă rolul lui Andrei Poenaru, un psihoterapeut care urmează să aibă parte de provocarea vieţii sale – iubirea pentru o pacientă.

– Ce v-a convins să acceptaţi rolul din serialul de la
HBO?

Este primul serial produs de HBO în România şi m-a încântat
scenariul acestei producţii: este vorba despre noi ca oameni, în
primul rând. Despre singurătate, despre spaimă, ruşine… multe
lucruri despre care românii se feresc să vorbească chiar şi în faţa
unui psihoterapeut. Acesta a fost încă un motiv pentru care am
acceptat acest rol.
– În serial, unele replici sunt destul de vulgare. Este
asta o „modă” în cinematografie, în acest caz – un serial de
televiziune?

Sunt prea vulgare faţă de un psihoterapeut. Dacă sunt rostite
printr-un bar sau pe undeva pe la marginea oraşului e ceva normal.
Nu consider că este o modă şi cred că e bine că se aude şi aşa
ceva. Eu joc la „Teatrul Act” în „Capra sau cine e Silvia?”, unde
se spun nişte orori, aşa că ce se rosteşte în acest serial nu mă
sperie deloc. Nu e nimic şocant. Dacă îl va prinde pe
telespectator, acesta va şi înţelege de ce personajele se exprimă
aşa.
– La ce provocări v-a supus rolul psihoterapeutului Andrei
Poenaru?

M-a atras importanţa personajului, a profesiei pe care acesta o are
şi a faptului că descoperi că există lucruri în tine, pe care
trebuie să le tratezi cu atenţie, dar despre care e bine să
vorbeşti. Am descoperit că poţi iubi oamenii nu numai prin ceea ce
te diferenţiază, ci şi prin ceea ce te aseamănă lor.
– Credeţi că un psihoterapeut se joacă, într-un fel, de-a
Dumnezeu?

Asta este şi o replică din serial… Nu cred că se joacă de-a
Dumnezeu, chiar dacă i se oferă ocazia. Lumea crede asta, însă
lucrurile nu stau chiar aşa. Cred că psihoterapeuţii sunt nişte
tipi simpatici, care îşi riscă bunul mers al vieţii ca să-şi ajute
pacienţii.
– Cum credeţi că vor primi românii acest
serial?

Cred că publicul din România este unul dintre cele mai deştepte din
lume. Pentru acest public joc. Pentru el exist. Altfel, m-aş fi
făcut agricultor sau căruţaş.
– Apropo de agricultură, v-aţi retras la ţară, unde aveţi o
casă. E mai bine aproape de natură?

Acolo trăiesc, e sănătate curată. La 750 m altitudine… Iar când
am treabă în Bucureşti, fac naveta.
– Pe când un nou rol într-un film la
Hollywood?

Am primit propuneri, însă nu pot face două lucruri deodată. Iar
dacă acest serial va prinde la public, vor urma şi alte sezoane,
aşa că voi fi implicat mai multă vreme în acest proiect.