Maramuresenii au scapat usor

Apropo.ro / 09.06.2002, 12:53
Maramuresenii au scapat usor
Farul a reusit o victorie la limita în prima mansa a barajului cu Baia Mare, dar constantenii ar fi putut transa lejer soarta calificarii înca de ieri FARUL - FC BAIA MARE 1-0 Liviu Chirita Ironia sortii a facut ca învingatoarele meciurilor de baraj disputate anul trecut, Farul si FC


Farul a reusit o victorie la limita în prima mansa a barajului cu Baia Mare, dar constantenii ar fi putut transa lejer soarta calificarii înca de ieri

FARUL – FC BAIA MARE 1-0
Liviu Chirita
Ironia sortii a facut ca învingatoarele meciurilor de baraj disputate anul trecut, Farul si FC Baia Mare, sa se întîlneasca la finalul acestui sezon, în aceeasi disputa de totul sau nimic pentru obtinerea unui loc în primul esalon pentru viitoarea editie de campionat.

Constanta a asteptat cu mari emotii întîlnirea tur, 14.000 de fani ai Farului venind la stadion pentru a-si sustine echipa într-un moment dificil, pe care la finalul turului nimeni nu-l prevedea.

Gazdele au început cu trac, lasînd impresia ca sînt dominate de miza unui joc de care depindea în mare masura soarta unui club, a unor jucatori si chiar a unui oras, iar Baia Mare parea sa profite de aceasta slabiciune a „marinarilor”. Debutul mai bun al oaspetilor n-a fost însa decît un foc de paie. Maramuresenii au continuat cu o aparare greoaie si lipsita de fermitate, în timp ce în ofensiva Negrean si Bilasco s-au vazut rar, prin cîte un sut, doua expediate în afara portii lui Curca.

Usor, usor, „marinarii” au trecut peste tensiunea startului si au început sa încline terenul. Cele mai periculoase actiuni ale primei reprize au plecat din faze fixe, lovituri libere sau cornere, capitol la care portarul oaspetilor, Pap-Deac, a fost destul de neinspirat. Firesc, a picat si golul, Adrian Voicu reluînd nestingherit cu capul din 4-5 metri, de lînga visatorii fundasi baimareni, un corner executat de Dicu. N-au trecut decît 4 minute si Farul putea sa se desprinda si probabil sa transeze înca de la Constanta soarta barajului. Cînu l-a faultat pe Liviu Mihai în careu, tot acesta a decis sa traga, dar Pap-Deac a reusit sa pareze executia slaba a atacantului Farului.

Dupa pauza, dominarea gazdelor a fost de-a dreptul sufocanta. Baietii lui Grigoras au ratat ocazie dupa ocazie, jucîndu-se pur si simplu în fata portii, spre disperarea unui stadion aproape plin. Liviu Mihai, Negru, Cristocea sau Senin n-au reusit sa-l învinga pe Pap-Deac, luînd la tinta barele, fundasii adversi si portarul. De cealalta parte, evolutia cîtorva fotbalisti maramureseni a fost suspect de slaba. Lipsa de marcaj, executii tehnice deficitare, pase la întîmplare, aceasta a fost partitura baimarenilor la Constanta, scorul de 1-0 fiind injust dupa modul în care s-au desfasurat ostilitatile. Orac are timp doar pîna miercuri sa corijeze ceva din jocul elevilor sai. În caz contrar, si acest 1-0 poate fi suficient pentru ramînerea Farului în Divizia A, o echipa ce a aratat si ieri ca are fata de primul esalon, dar pacatuieste enorm prin lipsa de concentrare la finalizare.

„Proxenetul” Schorsch
Daca fotbalistii gazda au fost întîmpinati cu urale de galeria constanteana, fiecare elev al lui Grigoras fiind chemat de fani sa salute în stilul Galatei, jucatorii baimareni au fost înjurati si apostrofati tot timpul. „Prostituatelor”, „curvelor”, „vînzatorilor”, „blatistilor”, „va vinde pe toti proxenetul de Schorsch, ca pe curve”, le-au strigat spectatorii ardelenilor, aluzie la gestul patronului Heinrich Schorsch de anul trecut, cînd a vîndut, contra sumei de 700.000 de dolari, locul în prima liga. Baia Mare n-a avut la Constanta nici un sustinator, deoarece conducerea clubului nu le-a pus suporterilor la dispozitie nici un mijloc de transport. (Adrian Florea)

„Asta-i japca pe fata, Sorine!”
Daca la începutul partidei a stat calm pe banca de rezerve, antrenorul oaspetilor, Costel Orac, si-a început recitalul în minutul 24, cînd a solicitat un penalty la o interventie în careu asupra lui Negrean. „Asta-i japca pe fata, Sorine!”, i-a strigat Orac „centralului” Altmayer. Apoi, în vizorul ex-dinamovistului a intrat asistentul Ion Muresan, pe care l-a acuzat în nenumarate rînduri ca steagul cu care semnalizeaza l-a primit cadou de la Farul: „Esti si prost, si orb! Parca ai fi legitimat la astia!”. În repriza a doua, reprosurile au fost si mai consistente, mai ales ca Altmayer n-a aratat „galbene” gazdelor dupa cîteva interventii mai dure. „Lasati-ne si pe noi sa jucam! Daca trebuie sa pierdem, macar anuntati-ne!”.

Hagi a lipsit
Desi primise invitatie oficiala din partea conducerii Farului, Gheorghe Hagi n-a venit ieri la Constanta. Se pare ca „Regele” este suparat pe atitudinea suporterilor de la meciul cu Steaua, cînd i-au strigat „Hagi, du-te la Steaua!”. De asemenea, „Legione Marina” a facut demersuri ca stadionul sa nu mai poarte numele fostului capitan al „nationalei”, „întrucît pe el îl intereseaza mai mult Steaua decît Farul”. Daca Hagi a lipsit, au fost prezenti, printre altii, Mircea Rednic, Paul Cazan, Ion Moldovan, Florin Cheran si omul de afaceri Nati Meir, care ar vrea sa se implice în sustinerea clubului baimarean. (Ionut Coman – Constanta)

Orac: „Scorul ma multumeste”
Dupa finalul întîlnirii antrenorul oaspetilor, Costel Orac, a spus ca victoria Farului este meritata. „Mi-am dorit sa reusim sa marcam, acest lucru contînd foarte mult în ecuatia jocului retur. Scorul ma multumeste pentru ca Farul a ratat cîteva ocazii mari pe final. Oricum, Baia Mare nu are fata de Divizia A”, a declarat „principalul” baimarean. Petre Grigoras s-a aratat dezamagit de ratarile jucatorilor sai: „Am avut ghinion. Cred ca daca s-ar fi terminat 3-0 sau 4-0, nimeni nu s-ar fi mirat. Orasul Constanta merita echipa în primul esalon si asa cum am spus si înainte de meci, totul se va decide la Baia Mare”. (Ionut Coman – Constanta)

www.prosport.ro