Mara Wilson, actrița din „Matilda”, la 25 de ani: „M-am săturat de actorie”

22 03. 2013, 11:00

Mara Wilson a interpretat-o pe Matilda în pelicula cu același nume, în 1996. A jucat și în „Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit” în rolul fiicei lui Robin Williams.

Uimitor, dar ultimul ei rol într-o producție cinematografică a fost în anul 2000, deși era o prezență plăcută publicului. În 2012, Mara a avut câteva apariții în seriale exclusiv online.

Mara a postat pe blogul ei motivul pentru care a renunțat la statutul de vedetă, care i se pare ridicol.

Uitați ceva ce nicio vedetă adevărată n-o să vă spună vreodată: jucatul în filme nu e foarte distractiv”, a scris ea. „Să faci același lucru din nou și din nou până când, în ochii regizorului, «o nimerești», nu îți oferă foarte multă libertate creativă… În termeni de adrenalină pură, filmul nu e nimic în comparație cu teatrul„, scrie actrița.

Mara Wilson, în vârstă de 25 de ani, mai spune că industria filmului nu o mai atrage: „Celebritatea se apropie de ridicol, iar audițiile sunt brutale și dezumanizante. De fiecare dată când văd o tânără drăguță în metrou citind roluri pentru o audiție, singurul meu gând e: «Mamă, ce mă bucur că nu mai fac asta!» Nu simt niciodată nostalgie, ci doar ușurare.

Pe când era studentă la Universitatea din New York, în 2008, Mara a scris și a jucat într-o piesă de teatru intitulată „Nu erai tu fata aia”, bazată pe viața ei, care exprima cât de straniu o tratează oamenii pentru că ajunsese celebră în timpul copilăriei.

Citește mai multe detalii despre Mara Wilson nu mai vrea să joace în filme, pe Mediafax.ro