Mănuşile de box ale lui Rocky, bandana lui Rambo și alte obiecte din filmele lui Sylvester Stallone vor fi scoase la licitație
Mănuşile de box ale lui Rocky, bandana lui Rambo și alte obiecte din filmele lui Sylvester Stallone vor fi scoase la licitație în luna decembrie, iar suma totală ce ar putea fi obţinută din vânzare acestora este de 1,5 milioane de dolari, conform experţilor.
Aproape 500 de obiecte din colecţia personală a lui Sylvester Stallone vor fi vândute la licitaţie, printre acestea numărându-se costume, obiecte de recuzită, scenarii, carnete de notiţe şi altele. Obiectele au fost folosite în unele dintre cele mai reprezentative filme ale celebrului actor, de la seriile „Rocky” şi „Rambo”, până la superproducţii precum „Cliffhanger”, „The Expendables” sau „Demolition Man”, conform unui anunţ al organizatorilor licitaţiei, Julien’s Auctions.
Mănuşile de box folosite în producţia „Rocky III” au o valoare estimată între 10.000 şi 20.000 de dolari, iar o serie de notiţe scrise de mână de Stallone cu privire la primele patru filme ale seriei „Rocky” au o valoare estimată între 40.000 şi 60.000 de dolari.
Fanii lui Rambo se vor bucura de colecţia de cuţite din primele trei filme ale seriei, la preţuri estimate la între 10.000 şi 20.000 de dolari fiecare, precum şi de bandana purtată pe cap de Sylvester Stallone în „Rambo: First Blood Part II” (preţ estimat între 8.000 şi 10.000 de dolari).
„Este un tip sportiv, acest lucru este reprezentativ pentru el, sport şi efort susţinut şi oamenii se pot identifica cu aceste lucruri”, a declarat Martin Nolan, director executiv al casei Julien’s Auctions. „Şi din acest motiv aceste obiecte sunt foarte râvnite de colecţionari, mai ales că până acum au existat foarte puţine oportunităţi de a obţine ceva din viaţa şi cariera lui”.
Întrebat de ce actorul, acum în vârstă de 75 de ani, vrea să vândă aceste obiecte, Nolan a răspuns că Stallone se pregăteşte să se mute, îşi vinde casa şi este momentul perfect pentru a vinde o parte din obiectele pe care le-a acumulat de-a lungul anilor.
Foto: Profimedia Images