Manu Chao, la Bucureşti cu noul său proiect “La Ventura”

De: Mioara Tronaru / 21.02.2011, 15:25
Manu Chao, la Bucureşti cu noul său proiect “La Ventura”
După un concert memorabil susţinut pe scena B’ESTFEST în 2008, “revoluţionarul” Manu Chao revine în faţa publicului român.

manu chao, foto: Alex BarbulescuOrganizat de Emagic,
evenimentul va avea loc pe 16 aprilie, pe scena Sălii Palatului din
Bucureşti, fiind inclus în turneul „La Ventura”.

Biletele vor fi puse în vânzare mâine, pe www.myticket.ro şi în
reţeaua magazinelor Diverta, fiind disponibile la o singură
categorie de preţ, 108 lei, sumă la care se adaugă costul
serviciilor de ticketing. Locul în sală va fi alocat fiecărui
spectator în momentul achiziţionării biletului, ocuparea scaunelor
urmând a se face în ordine, de la cele din faţă, la cele mai
îndepărtate.

Manu Chao şi-a facut debutul muzical la jumătatea anilor ’80, în
trupa Hot Pants. A urmat apoi Mano Negra, un proiect în cadrul
căruia cânta împreună cu fratele si vărul său şi alături de care a
lansat nu mai puţin de cinci albume. Debutul în cariera solo a avut
loc spre sfârşitul anilor ’90, primul său material discografic
intitulat „Clandestino” fiind lansat în 1998. Materialul s-a
bucurat de un succes impresionant, iar single-urile „Bongo Bong” şi
„Clandestino „au ajuns rapid pe primele poziţii în topuri, Manu
Chao devenind astfel noua revelaţie a vremii pe scena muzicală
internaţională. A urmat albumul „Proxima Estacion: Esperanza”, în
2001, material ce a inclus megahit-ul „Me Gustas Tu”, iar trei ani
mai târziu, „Siberie m’etait conteee” – primul album în limba
franceză al artistului. În 2007, Manu Chao a lansat cel de-al
patrulea album de studio, „La Radiolina”, primul single, „Rainin în
Paradize” bucurându-se de un videoclip regizat de celebrul Emir
Kusturica.