Manele, manele, frumoasele mele manele!
Foarte mulți adulți s-au aratat oripilați când au aflat care sunt visele celor mai mici. E deja un clișeu povestea cu lipsa de înțelegere între generații. +știa mici se țin numai de cioace, nu mai pot de bine, „pe vremea mea n-aș fi ridicat ochii de jos în fața unui om mare” sunt replici care fac parte din neobositul conflict dintre generații.
Ar trebui sa mai schimbam retorica asta obosita, nu de alta, dar lumea se preschimba în fiecare zi. Sa înțelegem de ce puștii de azi nu se mai împart ca pe vremuri în depeșiști și rockeri, sau fani ABBA versus Bee Gees. Nu mai exista decât maneliști versus „și alții”. Cu o mica excepție aș putea sesiza o timida opoziție a houserilor, care probabil sunt tot un fel de maneliști mai tehno.
Mulți români, când aud de manea, parca ar auzi de dracu’. Ca și cum maneaua ar fi un virus Ebola aparut de curând și scapat din laborator de turcaleți și alți pagâni ca sa ne dezbine pe noi, cei atât de uniți și de fideli Mioriței.
Cum va explicați faptul ca multe dintre cântecele culese de Anton Pann sunt stra-stra-bunicele manelei de astazi? Și daca tot vorbeam de Anton Pann, deunazi am urmarit pe Pro TV imnul scris de el, „Deșteapta-te, române”, în diferite genuri muzicale. Vreți sa va spun care mi s-a parut cel mai tare (ținând cont ca într-una dintre versiuni am cântat și eu)? Cel cântat de maneliști. Pentru ca era cântat cu placere și avea „groove”. Pentru ca mai toți maneliștii, ca și cântareții de populara, au exercițiul cântatului live – experiența care le da o superioritate clara fața de cântareții nemaneliști care fac playback pe vocea altora (în cel mai fericit caz).
Poate și asta o fi unul dintre motivele pentru care tinerii de azi nu mai asculta Beatles, ci manele. E fița lor! Gândește liber!
Loredana