Mâncărurile din Madagascar, o nouă provocare pentru concurenţii din ”Ultimul Trib” – FOTO
Dacă unii concurenţi din ”Ultimul Trib” s-au dovedit a fi mai aventuroşi din punct de vedere gastronomic, alţii au avut reţineri în a încerca mâncărurile tradiţionale oferite de localnici la sosirea acestora în Madagascar.
”Încă de când m-am urcat în avion m-am întrebat ce vom mânca nou aici, ce descoperim? Pentru mine, partea gastronomică este foarte importantă atunci când mă înham la o aventură de genul acesta! Iar când am auzit că pe platou e limbă, am zis că e clar domeniul meu!”, a povestit Dorian Popa, care a fost foarte încântat de limba de zebu, chiar dacă aspectul preparatului a reuşit să o sperie pe Daniela Crudu. ”E şarpe, uite-i capul!”, a exclamat aceasta.
Şi Paula Chirilă a avut o reţinere faţă de stridiile oferite de localnici, mai ales că acestea se servesc crude şi, în anumite situaţii, se pot dovedi periculoase. ”Sincer, mi-a fost frică să gust din ele, le-am văzut că stau în soare, m-am gândit că cine ştie de cât timp ne aşteaptă ei…”, a mărturisit actriţa.
Sorin Brotnei s-a bucurat însă de meniul complet, iar la final a stropit totul cu vin de cocos. ”Ne-au ospătat cu puţin alcool, era ceva ca un lichior de cocos, cu cacao şi o mirodenie picantă. A fost foarte bun şi dulce!”, a povestit acesta.
Cum se vor descurca ”Lemurii”, ”Crocodilii” şi ”Camelonii” în Madagascar, telespectatorii vor afla în reality-show-ul ”Ultimul Trib”, din această toamnă, la Antena 1. ”Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi şi unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilităţile sociale, cât şi cele fizice. În ciuda personalităţilor complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să îşi dovedească puterea de a rezista sub impactul şocului cultural, dar şi sub presiunea eforturilor fizice.
În fiecare săptămână, aceştia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câştigător va fi cazat într-un resort de lux şi va fi răsfăţat zilnic, cel de pe locul doi va ajunge într-un sat alături de localnici, unde membrii tribului vor fi nevoiţi să trăiască în acelaşi mod în care o fac şi aceştia. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situaţie în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul unei săptămâni de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiţi să se lupte şi pentru a rămâne pe insulă.
Săptămână de săptămână triburile îşi vor măsura puterile în competiţii spectaculoase şi tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât şi pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-şi dezvălui adevărata faţă şi fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriţă, Ioana Şulea, Mircea Zamfir şi Roxana Chiperi. Cei şapte sportivi îşi vor măsura puterile cu tribul format din vedete şi cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Şerban şi cuplul format din Gabriela Popa şi Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuţ Iftimoaie, Paula Chirilă şi Sorin Brotnei.