Mâncăruri tradiționale de Paște

De: Carmen Ulian / 15.04.2014, 11:00
De Sfintele Paști, românii pregătesc numeroase preparate culinare speciale pentru această sărbătoare creștină.

Pentru masa de Paște, gospodinele pregătesc ouă colorate, drob de miel, ciorbă de miel, friptură de miel, stufat de miel, salate, cozonaci, pască și altele după preferințe.

Desigur, cei care au ținut Postul Paștelui nu ar trebui să facă excese alimentare, ci să mânânce calculat pentru a nu-și pune sănătatea în pericol.

Ouăle colorate nu lipsesc de pe nicio masă de Paște. Ele pot fi vopsite în culoarea roșie, sau în orice alte culori după cum doresc membrii familiei. Ele se ciocnesc la masă împreună cu membrii familiei. În Transilvania este obiceiul ca ele să fie fierte în apa în care a fiert șuncă afumată pentru a împrumuta din savoarea șuncii.

Ciocnitul ouălor, de Paște: Cine, de ce și cum se face

oua colorate

Drobul de miel este un alt preparat care face parte din meniu. În funcție de dorințe, drobul se poate face și vegetarian sau din orice alt tip de carne. Se poate face folosind un aluat sau prapur de miel.

Rețete drob de miel: 12 rețete drob de miel

drob

Ciorba de miel este un alt fel de mâncare pe care gospodinele îl pregătesc cu drag. În funcție de zona țării, în ciorbă se adaugă tarhon, smântână, se acrește cu borș, zeamă de lămâie sau măcriș.

Rețete ciorbă de miel: 12 rețete ciorbă de miel

miel

Friptura de miel, extrem de gustoasă, poate fi servită lângă o garnitură de legume, pentru a nu avea regretele kilogramelor în plus de după sărbători.

Rețete friptură de miel: 12 rețete friptură de miel

miel

Stufatul de miel este un alt preparat nelipsit de pe masa de Paște. Ceapa verde, prazul și usturoiul sunt principalele ingrediente, alături de carnea de miel.

La capitolul salate, fiecare face ceea ce îi place – salată verde, salată de legume, salată cu orez, de ouă și altele care pot fi servite ca aperitiv sau garnitură la friptură.

10 Rețete salată de vinete

salata

Cozonacul și pasca sunt vedetele mesei. Gospodinelor le place să miroasă în casă a cozonac proaspăt scos din cuptor, plin cu nucă, cacao, rahat sau stafide, rumen și pufos să se topească în gură.

Rețete Pască: 11 rețete Pască

pasca

Pasca dulce, ca în Bucovina sau Moldova, sau sărată, în funcție de gusturi, este pregătită din timp pentru ziua cea mare. Poate fi făcută cu blat sau fără, depinde de cât de moderne ai gusturile. În Oltenia se face o pască mare, cu multă brânză, în tăvi mari și rotunde băgate la cuptoare de pâine.

În Oltenia se mai prepară plăcinta din multe foi fragede, încrețite cu mâna direct în tavă. Peste 3-4 foi de acest fel se toarnă lapte bătut cu ou, zahăr sau miere și vanilie, apoi se dă la cuptor jumătate de oră. Tot ca desert, în Transilvia se mai pregătește o ruladă cu blat de chec și umplutură de mac sau nucă.