Mâncare „ca la mama acasă”, singurul obstacol către semifinala “Chefi la cuţite”

Apropo.ro / 19.06.2018, 13:20
Mâncare „ca la mama acasă”, singurul obstacol către semifinala “Chefi la cuţite”
Ultima provocare înainte de semifinala sezonului 5 “Chefi la cuţite” le va impune bucătarilor să adapteze reţetele rafinate de fine dining cu care s-au obişnuit, pentru că tema duelului este mâncarea gătită, ca la mama acasă. După confruntarea pe echipe din această seară, difuzată de la 20:00 pe Antena 1, o singură trupă va ieşi câştigătoare. Cele două rămase în proba individuală se vor întrece “la cuţite” pentru a fi cu un pas mai aproape de marele trofeu: “Ne-am luptat până aici şi chiar acum când ne-am putea bucura la gândul unei semifinale, există o şansă să plecăm acasă. Miza este mare, emoţiile sunt la fel de mari.”, afirmă concurenţii.

Pe ultima sută de metri, bucătarii ce vor ajunge la duel trebuie să demonstreze că gătitul excelent de acasă poate cuceri papilele gustative ale chefilor Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu. Desigur, proba le va ridia unor concurenţi multe semne de întrebare, în vreme ce alţii par să se bucure de libertatea unei teme în care pot să recreeze bucatele simple şi gustoase cu care au copilărit. Există o varietate de opţiuni cu care bucătarii pot surprinde, însă chef Cătălin Scărlătescu îşi doreşte ca în farfurii să găsească savoarea autentică a mâncării simple şi nu o adaptare a unor preparate extravagante: ,,Tocăniţe, ardei umplut, papricaş sau o tochitură. Asta mă aştept să gătească.”

Jurizarea va ţine cont de echilibrul perfect între aspect şi savoare, însă fiecare pas greşit i-ar putea costa pe unii dintre ei semifinala: “Acest duel este unul complicat, pentru că toţi cei care vor găti merită să treacă mai departe.”,  afirmă cei trei chefi.
Ultimul duel al săptămânii va decide cine sunt bucătarii care se vor califica săptămâna viitoare în probele decisive ale concursului, difuzate luni şi marţi pe Antena 1. În seara aceasta, una dintre echipe va cuceri juraţii printr-o farfurie irezistibilă, motiv pentru care concurenţii câştigători ai ultimei confruntări vor avea un paşaport de trecere către etapa următoare: semifinala sezonului 5. La polul opus, alte două echipe vor fi nevoite să lupte într-o probă individuală a cărei miză este foarte mare. Cine va pleca acasă, dar şi care dintre concurenţi va ceda din cauza presiunii, telespectatorii Antena 1 vor vedea de la ora 20:00 la „Chefi la cuţite”, în cea de-a opta confruntare pe echipe.

 

Tags: