Maia Morgenstern, prima apariţie în „Fructul oprit”
“În primul rând a lucra pentru acest proiect înseamnă pentru mine a mă întâlni cu nişte actori pe care îi admir enorm, pe care îi respect enorm şi de la care întotdeauna am ce învăţa. Şi nu sunt vorbe mari, şi nu sunt vorbe goale. Vorbim de domnul Marian Râlea, doamna Carmen Tănase, doamna Ana Ciontea, vorbesc de tinerii actori, de la bucuria vieţii, de la emoţie, la a descoperi alături de ei o grămadă de lucruri şi un sentiment bun, un sentiment al profesionalismului. Dorinţa de a spune o poveste emoţionantă. Pe alocuri, sigur că se cuvine să şi zâmbim”, mărturiseşte Maia Morgenstern.
Îndrăgita actriţă o interpretează pe Magda în noul sezon al serialului, pe care Antena 1 îl difuzează în fiecare zi de miercuri de la ora 20.00. ”De obicei ne hazardăm să împărţim personajele în pozitive şi negative. Nu-i un personaj pozitiv, nu-i nici unul negativ. Are multe păcate, a avut multe miraje, multe iluzii.
Are un soi de luciditate, uneori cinism cu care priveşte viaţa şi trecutul. Îşi asumă păcatele trecutului, dar nimic în ea nu-i lacrimogen. Nicio secundă nu-şi plânge de milă. Îşi asumă vulnerabilitatea. E un om. Are laşităţi, are speranţe, are derapaje. De iubit, ea spune că a iubit. Dacă i s-a părut că iubeşte sau chiar a iubit, ori dacă mai iubeşte vor descoperi telespectatorii pe parcursul poveştii, de-a lungul serialului. Spiritul dreptăţii, dorinţa de a-şi face dreptate există în ea. Nu ştiu dacă m-a cucerit pe mine personajul sau îl voi cuceri eu pe el. E un personaj care se naşte, un personaj viu, care se conturează, care se contrazice. Ca viaţa care vine peste noi. Un personaj pe care îl descopăr. E o luptă între mine şi personaj şi o întrebare pe care mi-o pun: Eu sunt aşa sau nu sunt aşa? Mă las eu cucerită de personaj sau îl cuceresc eu?”, spune Maia Morgenstern despre rolul său, urmând să aibă prima apariţie în episodul 4, care poate fi văzut mâine seară la Antena 1.