Maia Morgenstern – Participarea extraordinară în ANIELA

– Producătorii v-au convins greu să acceptaţi rolul maicii
stareţe?
De ce ar fi trebuit să mă convingă?! E o prejudecată că m-aş feri
să fac seriale. Sigur, dacă n-aş dori, dacă n-aş avea încredere, nu
ştiu ce argument ar conta. În „Aniela”, vreau să mă dăruiesc
poveştii, să cred în ea, să o înţeleg.

– Cum e pe platouri?
Sînt alături de foarte mari actori, foarte serioşi. Mă doare atunci
cînd văd oameni care îşi risipesc energia, se justifică faţă de
sine şi faţă de ceilalţi doar pentru că fac ceea ce nu le place. În
această echipă pe care am găsit-o în „Aniela”, toţi trăiesc cu
bucurie munca, asumîndu-şi ceea ce au de făcut.

– Nicoleta Luciu a rămas fără glas cînd a trebuit să vă
dea replica pentru prima oară…
A fost o experienţă de
viaţă pe care a trăit-o plenar, lucru care nu are cum să nu te
impresioneze. Era o emoţie existenţială.

– Vă aşteptaţi la această reacţie?
Mă aştept la
orice. Am încredere că viaţa poate să-mi ofere cele mai neaşteptate
surprize, dar şi cele mai dramatice încercări.

– Cei foarte tineri v-au văzut în haine de călugăriţă, apoi în
hainele mamei lui Iisus. Vă e frică de etichete?
Am
îmbrăcat haine călugăreşti în filmul despre Edith Stein, „A şaptea
cameră”, care a luat premiul la Veneţia. În acest film, am avut
bucuria să mă remarce domnul Mel Gibson pentru rolul din „The
Passion of Christ”.

În filmul lui Mel Gibson însă, să nu se facă confuzii, nu am
îmbrăcat haine bisericeşti, eram îmbrăcată în haine obişnuite. Este
un drept al meu, este o coordonată a vieţii mele să abordez orice
fel de gen de rol. Încerc să caut adevărul personajului, încerc să
nu joc în general, ci personal.

Spre exemplu, am avut bucuria să o joc pe Medeea, care îşi omoară
copiii. E clar că nici o secundă nu pot fi bănuită de astfel de
etichete. Numai un om care îşi gîndeşte viaţa în clişee, de-a
dreptul rinocerizat, poate să pună etichete. Cei tineri însă n-o
fac.

Marea mea teamă e alta: să nu mă repet, să nu consider că m-am
urcat pe un soclu şi de acolo să repet clişee. Apropo de etichete,
am jucat teatru într-un spaţiu neconven­ţional – un club de fiţe.
Mă gîndeam înainte cum o să fie publicul. Ei bine, au trăit cu
perso­najele, au reacţionat, au avut emoţii.

– Fiicele dvs. cum vă percep în rolul jucat în serialul de la
Acasă TV?
Pe 19 septembrie, a fost Anul Nou evreiesc. Nu
am ajuns acasă decît tîrziu. Fiica mea cea mică, Isadora, a venit
la mine şi mi-a spus – fără ca eu să îi cer vreun com­pliment, deşi
un părinte poate să aibă această atitudine – că i-a plăcut ce am
făcut în „Aniela”.

– Cu fiul dvs. aveţi proiecte artistice?
Da, jucăm
împreună. Am gîndit, am simţit un spectacol de poezie, care e
oricum un moment unic în viaţa unui actor. Găsesc încă la fiul meu
ceva ce se pierde mai repede decît neuronii – inocenţa. Asta caut
la un tînăr actor şi asta din fericire îmi mai oferă generaţia
tinerilor actori. Şi asta încerc să obţin şi de la studenţii mei,
pentru că, mai nou, am devenit profesoară la una dintre
universităţile noastre.

– Veniţi de la repetiţii la teatru. În ce premieră vă
vedem?
„Miss Daisy şi şoferul” din 1 octombrie, la
Teatrul Evre­iesc. E un spectacol despre vîrsta a treia, despre
ridicolul şi sublimul acestei etape, un spectacol tragicomic,
într-un cuvînt, înduioşător.

– Dvs. cum vă vedeţi viaţa acum?
Cred în
echilibru şi îl caut. Dar echilibrul nu înseamnă să stai plutind
într-un nor de smîntînă. Înseamnă căutarea, dobîndirea demnităţii
într-un anumit moment, adică să faci ce crezi că îţi trebuie, că ai
nevoie într-un anumit moment.

Aniela
LUNI-VINERI, 20.30, Acasă TV

Maia Morgenstern a îmbrăcat haine călugăreşti în filmul despre
Edith Stein, „A şaptea cameră”, care a luat premiul la
Veneţia