“Îmi place cum arată viaţa mea, acum, în clipa asta! Îmi place grozav!”, declară Maia Morgenstern, care a vorbit şi despre dorinţa pe care o avea în copilărie. “Voiam foarte tare să fiu casnică, voiam să stau acasă. Sufeream că mama mea merge la serviciu. Mama a fost informatician, a fost printre primii informaticieni din România.(…) Mi-ar fi plăcut să fiu balerină. Vezi, poate, nu am răspuns corect la prima întrebare: «Ce mi-ar fi plăcut cel mai tare să fi devenit când voi fi adult». Şi balerină aş fi vrut să fiu, dar părinţii nu au fost de acord, spuneau că nu am rezistenţă” , a mărturisit îndrăgita actriţă, în cadrul interviului de la “CulTOUR”.
În timpul întâlnirii cu Rapha, reporterul Happy Channel, Maia a vorbit şi despre iubire. “Ce e iubirea? I-ai împrumutat privirea. Probabil că asta este o formă, o explicaţie a iubirii. Acea comunicare, la nivel verbal, nonverbal… Este un soi de compatibilitate totală, de comunicare perfectă, ce poate ţine mai mult sau mai puţin” , a spus aceasta, interviul integral putând fi urmărit, luni, 10 septembrie, de la ora 17.30, la Happy Channel.